Recordul lui Ricardo şi “coşmarul” Angliei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recordul lui Ricardo şi “coşmarul” Angliei

Sport 03 Iulie 2006 / 00:00 901 accesări

Portarul portughez Ricardo a stabilit, sîmbătă, un record al Cupei Mondiale, apărînd trei lovituri de departajare la un singur meci, în întîlnirea cu Anglia. Ricardo a parat şuturile lui Frank Lampard, Steven Gerrard şi Jamie Carragher, fiind aproape să repete performanţa şi la execuţia lui Hargreaves. Anterior, au reuşit performanţa de a apăra două lovituri de departajare la un meci nouă portari. Germanul Harald Schumacher şi argentinianul Sergio Goycoechea au înregistrat această performanţă la două partide. Prestaţia lui Ricardo a fost decisivă pentru Portugalia şi la Campionatul European din 2004, tot într-un meci cu Anglia, din sferturile de finală ale competiţiei. La acea partidă, Ricardo a apărat ultima lovitură de departajare a englezilor şi a marcat golul victoriei. “Am fost mereu foarte încrezător, atît în timpul meciului, cît şi cînd am trecut la loviturile de departajare. Nu se ştie niciodată ce se întîmplă la penaltiuri, trebuie să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu şi Dumnezeu a fost portughez”, a spus portarul lusitan.

Pentru reprezentativa Albionului este pentru a cincea oară cînd pierde la loviturile de departajare la o competiţie majoră. Astfel, în 1990, Anglia s-a înclinat în semifinale, în faţa Republicii Federale Germania, (1-1, 4-3, după prelungiri), viitoarea campioană mondială. După opt ani, în 1998, în optimi, Anglia a pierdut în faţa Argentinei (2-2, 4-3). În faza finală a Campionatului European, acelaşi lucru s-a întîmplat de două ori. Mai întîi în semifinale la EURO 96, în Anglia, din nou în faţa Germaniei (1-1, 6-5), iar apoi, în faţa Portugaliei (2-2, 6-5), în sferturile de finală ale EURO 2004.



12