Regizorul Nuri Bilge Ceylan, marele câştigător la Cannes

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regizorul Nuri Bilge Ceylan, marele câştigător la Cannes

Monden 26 Mai 2014 / 00:00 626 accesări

După 11 zile de competiţie, premiul Palme d'Or al celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes a fost atribuit, sâmbătă seară, filmului turc ”Kis Uykusu / Winter Sleep”, în regia lui Nuri Bilge Ceylan. Premiul a fost înmânat de regizorul Quentin Tarantino şi actriţa Uma Thurman. ”În acest an se împlinesc 100 de ani de cinematografie turcă. Este o coincidenţă extrem de frumoasă”, a declarat regizorul, unul dintre cineaştii favoriţi ai Festivalului de la Cannes, unde în 2008 a câştigat Premiul pentru regie, cu ”Three Monkeys”, iar în 2011, Marele Premiu al Juriului, pentru ”Once Upon a Time in Anatolia”. Acesta a fost al cincilea film al său prezentat în competiţia oficială de la Cannes.

”Winter Sleep”, a cărui acţiune se petrece într-un mic sat din Anatolia, primise vineri şi Premiul FIPRESCI al criticii internaţionale. Camera lui Nuri Bilge Ceylan se plimbă în ”Winter Sleep” mai bine de trei ore printr-un sat din Anatolia, unde locuinţele sărăcăcioase atrag turişti, vara. Zilele frumoase au trecut, iar hotelul lui Aydin, fost actor în vârstă de 60 de ani, este aproape gol, astfel încât patronul este ca şi singur cu soţia şi sora lui divorţată. Filmul este dominat de Aydin, interpretat de Haluk Bilginer, unul dintre marii actori turci.

Marele Premiu la Festivalul de la Cannes a fost câştigat de filmul italian ”La meraviglie”, în regia lui Alice Rohrwacher. Premiul a fost înmânat de legendara actriţă italiană Sophia Loren. Co-producţia Italia / Elveţia / Germania o are în distribuţie pe adolescenta româncă Maria Alexandra Lungu, care joacă alături de Monica Bellucci şi Alba Rohrwacher. Într-un sat din Umbria, vara este pe sfârşite. Gelsomina, interpretată de Alexandra Lungu, trăieşte alături de părinţi şi de trei surori mai mici, într-o fermă, unde se ocupă de apicultură. Fetele sunt ţinute voluntar la distanţă de restul lumii, de tatăl lor, care cultivă un raport privilegiat cu natura. Însă viaţa familiei va fi tulburată de sosirea lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reintegrare în societate, dar şi de filmările unui joc televizat care au loc în regiune. Maria Alexandra Lungu are 13 ani, este din Vrancea şi se află la prima sa apariţie într-un film. Locuieşte cu familia sa în Italia din 2006.

Premiul pentru regie a fost câştigat de americanul Bennett Miller, pentru ”Foxcatcher”, fiindu-i înmânat de actorul Adrien Brody. Premiul Juriului a fost atribuit ex-aequo filmelor ”Mommy”, de Xavier Dolan, şi ”Adieu au langage”, în regia lui Jean-Luc Godard. Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost câştigat de ruşii Oleg Negin şi Andrei Zviaginţev, pentru filmul ”Leviathan”, regizat de cel din urmă. Actriţa americană Julianne Moore a câştigat, în absenţă, premiul de interpretare feminină pentru rolul din ”Maps to the Stars”, în regia canadianului David Cronenberg. Actorul britanic Timothy Spall a câştigat premiul de interpretare masculină pentru rolul din ”Mr. Turner”, în regia lui Mike Leigh. Premiul Camera d'Or pentru cel mai bun debut a fost atribuit filmului francez ”Party Girl”, de Marie Amachoukeli-Barsacq, Claire Burger şi Samuel Theis.

Nu mai puţin de 18 filme au concurat pentru trofeul Palme d'Or, anul acesta. Toate au fost departajate de un juriu prezidat de regizoarea neo-zeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d'Or pentru lungmetraj, cu ”The Piano / Pianul”, în 1993. Cineasta i-a avut alături în juriu pe actriţele franceză, iraniană şi sud-coreeană Carole Bouquet, Leila Hatami, respectiv Jeon Do-yeon, pe regizoarea, scenarista şi producătoarea americană Sofia Coppola, pe actorul american Willem Dafoe, pe actorul, regizorul şi producătorul mexican Gael Garcia Bernal, pe regizorii, scenarişii şi producătorii chinez şi danez Jia Zhangke, respectiv Nicolas Winding Refn. Actorul şi cântăreţul francez Lambert Wilson a fost gazda ceremoniilor oficiale de la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.

Lista completă a premiilor Festivalului de Film de la Cannes 2014:

Competiţia oficială:

Palme d'Or - ”Kis Uykusu / Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan

Marele Premiu al Juriului (Grand Prix) - ”Le Meraviglie”, de Alice Rohrwacher

Premiul Juriului - ”Mommy”, de Xavier Dolan şi ”Adieu au langage”, de Jean-Luc Godard

Premiul pentru regie - Bennett Miller pentru ”Foxcatcher”

Premiul pentru scenariu - Andrey Zvyagintsev şi Oleg Negin pentru ”Leviathan”

Premiul pentru interpretare masculină - Timothy Spall pentru rolul din ”Mr. Turner”, de Mike Leigh

Premiul pentru interpretare feminină - Julianne Moore pentru rolul din ”Maps to the stars”, de David Cronenberg.

Caméra d'Or - ”Party Girl”, de Marie Amachoukeli, Claire Burger, Samuel Theis

Palme d'Or pentru scurtmetraj - ”Leidi”, de Simón Mesa Soto

Menţiune specială pentru scurtmetraj: ”Aissa”, de Clément Trehin-Lalanne, şi ”Ja Vi Elsker”, de Hallvar Witzo

Un Certain Regard:

Marele Premiu - ”Feher Isten / White God” de Kornél Mundruczó

Premiul juriului - ”Turist” de Ruben Oestlund

Premiul special - ”The Salt of the Earth” de Wim Wenders şi Juliano Ribeiro Salgado

Un certain talent - Grupul de actori din ”Party Girl”, de Marie Amachoukeli, Claire Burger şi Samuel Theis

Premiul pentru interpretare - David Gulpilil pentru rolul din ”Charlie's Country”, de Rolf de Heer

Premiile criticii internaţionale - FIPRESCI:

”Kis Uykusu / Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan (Competiţia oficială)

”Jauja”, de Lisandro Alonso (Un Certain Regard)

”Love at First Fight”, de Thomas Cailley (Quinzainne des Realisateurs)

Premiile juriului ecumenic:

Marele Premiu: Abderrahmane Sissako pentru ”Timbuktu”

Menţiuni: Wim Wenders pentru ”The Salt of the Earth” şi Jaime Rosales - ”Beautiful Youth”

Semaine de la Critique:

Marele Premiu - ”The Tribe”, de Miroslav Slaboshpitsky

Révélation France 4 - ”The Tribe”, de Miroslav Slaboshpitsky

Aide Fondation Gan à la Diffusion - ”The Tribe”, de Miroslav Slaboshpitsky

Premiul Découverte - ”A Ciambra”, de Jonas Carpignano

Premiul SACD - ”Hope”, de Boris Lojkine

Premiul Canal+ - ”Crocodile”, de Gaelle Denis

Cinéfondation:

Premiul I - ”Skunk”, de Annie Silverstein

Premiul al II-lea - ”Oh Lucy!”, regizat de Atsuko Hirayanagi

Premiul al III-lea - ”Lievito Madre”, de Fulvio Risuleo, şi ”The Bigger Picture”, de Daisy Jacobs

Quinzaine des Réalisateurs:

Premiul Art Cinema - ”Love At First Fight / Les Combattants”, de Thomas Cailley

Premiul SACD - ”Love At First Fight / Les Combattants”, de Thomas Cailley

Menţiune specială - ”Trece şi prin perete”, de Radu Jude

Premiul Europa Cinemas Label - ”Love At First Fight / Les Combattants”, de Thomas Cailley

Premier Prix Illy pentru scurtmetraj - ”Sem Coração / Heartless”, de Nara Normande şi Tião

Carrosse d'Or - Alain Resnais

Queer Palm - ”Pride”, de Matthew Warchus

Palm Dog - Body şi Luc din ”Feher Isten / White God”, de Kornél Mundruczó

Taguri articol


12