Reţineri în cazul actelor medicale false pentru dosare de pensionare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reţineri în cazul actelor medicale false pentru dosare de pensionare
Sănătate 28 Octombrie 2015 / 15:18 1044 accesări 0 comentarii

Trei femei au fost reţinute în dosarul în care angajaţi ai spitalelor ”D. Gerota”, ”Colentina” din Capitală şi ai Casei de Pensii Sector 1 sunt suspectaţi că au ajutat peste 150 de persoane din 12 judeţe să obţină scrisori medicale cu diagnostice false, care au fost folosite la dosare de pensionare. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că anchetatorii le-au reţinut pe Patricia Dincă, referent la Spitalul ”Dimitrie Gerota”, care ar fi coordonat activitatea infracţională, pe Georgeta Laţiu, asistent la Serviciul Medical Sector 1 din cadrul Casei de Pensii, şi pe Daniela Pavel, care ar fi avut rolul de intermediar şi ar fi racolat persoanele ce doreau scrisori medicale pentru dosarul de pensionare. În acelaşi dosar, Suzana Mican, asistentă medicală la Spitalul ”Colentina”, a fost lăsată în libertate şi este cercetată sub control judiciar.

Anchetatorii au stabilit că, în 2014, au fost întocmite în acest mod 174 de scrisori medicale cu diagnostice nereale, emise pe numele a 155 persoane din 12 judeţe. Potrivit surselor citate, angajata de la Spitalul ”Dimitrie Gerota” este fără grad militar, fiind suspectată că ar fi falsificat documente pentru mai mulţi pensionari, foşti angajaţi MAI. Cei care voiau să se pensioneze pe caz de boală plăteau pentru o astfel de scrisoare medicală între 50 şi 5.000 de lei.

Aproximativ 50 de persoane au fost audiate în urma percheziţiilor făcute marţi, de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, în birourile unor angajaţi de la Spitalul ”Dimitrie Gerota”, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Spitalul ”Colentina” şi Casa de Pensii Sector 1, precum şi la alte zece adrese din Bucureşti. Ancheta în acest caz este făcută de procurorii Parchetului instanţei supreme şi vizează infracţiuni de corupţie referitoare la eliberarea, în schimbul unor sume de bani, a unor documente medicale în fals (diagnostice medicale nereale) care au fost folosite la întocmirea de dosare de pensionare. Documentele au fost prezentate apoi la comisiile medicale, deşi, în realitate, persoanele care le foloseau pentru dosarul de pensionare nu sufereau de afecţiuni medicale sau afecţiunile erau mult mai uşoare în raport cu gradul de invaliditate.



Pagina a fost generata in 0.1285 secunde