Revelion în martie cu valuri de... farse și șampanie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Teatrul „Oleg Danovski”

Revelion în martie cu valuri de... farse și șampanie

Cultură 12 Martie 2016 / 23:36 2528 accesări

A fost... Revelion, sâmbătă seară, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Un Revelion de pomină cu bal mascat principar și multe farse, puse la cale de răzbunătorul doctor „Liliac” Falke, care „a condimentat” cu intrigi bine puse la punct viața... tihnită, dar plină de secrete, a soților Gabriel și Rosalinda Eisenstein. Muzica lui Johann Strauss-fiul s-a revărsat în sala Teatrului „Oleg Danovski”, la fel ca și șampania fină și farsele de la balul prințului Orlofski, intrepretat, și de această dată, de mezzosoprana Lucia Mihalache.

Faimoasa operetă „Liliacul”, sub bagheta dirijorului Radu Ciorei, a constituit pentru public un prilej deosebit de a-i (re)vedea și (re)asculta cu bucurie pe artiștii lirici tomitani care întruchipează la fiecare reprezentație pitoreștile personaje din celebra lucrare a lui Johann Strauss: Doru Iftene - Gabriel Eisenstein, Mihaela Ionescu - Adele, Daiana Gavrilescu - Ida, Laurențiu Severin - directorul închisorii Frank, Iulian Bratu - doctorul Falke, Marius Eftimie - avocatul Blind, Constantin Acsinte - gardianul închisorii Frosch, veșnic turmentat și Robert Safta - Iwan. Nici tenorul brașovean Liviu Iftene, care l-a interpretat remarcabil, și de această dată, pe amorezatul și jovialul Alfred, nu îi este necunoscut publicului meloman de la Marea Neagră, reușind, de fiecare dată, să se integreze perfect în colectivul artistic al teatrului tomitan, ca unul de-al casei. Surpriza serii a constituit-o însă prezența pe scena constănțeană a sopranei Laura Basarabeanu în rolul Rosalindei Eisenstein. Deși la primul ei rol pe scena de acasă și la prima ei apariție în România ca solistă a unui spectacol, a reușit să convingă publicul prin dezinvoltura cu care și-a interpretat rolul.

DE LA LONDRA ȘI BERLIN, ACASĂ „M-am simțit extraordinar în rolul Rosalindei, deoarece este un rol pe care îl fac acasă, în orașul meu natal. Sunt constănțeancă și m-am întors acasă special pentru Rosalinda. Am avut trăiri foarte frumoase din toate punctele de vedere: și ca artist, și ca om. La Constanța am studiat cu o profesoară foarte dragă mie căreia îi sunt recunoscătoare și care a fost și în această seară (n.r. – sâmbătă seară) prezentă în sală și cu care mă pregătesc de când aveam 14 ani și cu care lucrez chiar și acum, Gabriela Popescu-Țigănaș. În prezent am concerte prin Europa. Ultimul l-am avut la Londra, dar am cântat și la Munchen, Berlin, Napoli. După debutul de acasă, voi cânta Rosalinda și în Germania. Rolul acesta îmi este foarte drag. Simt că mi se potrivește din toate punctele de vedere. Este prima dată când eu cânt în România un rol. Am mai cântat în străinătate, dar în seara aceasta (n.r. – sâmbătă seară) am debutat în țara mea, în orașul meu natal și mă bucur foarte mult”, a spus Laura Basarabeanu.

Citește și:

Bal mascat și... șarlatanii, la Teatrul „Oleg Danovski“

Mărțișoare coregrafice, între clasic și contemporan

Violoncelistul Ghiorghiţă Tănase şi-a încheiat, vineri, cariera solistică

Festivalul de Flaut „Marea Neagră”, la final

Spectacolele încep mai... târziu la Teatrul „Oleg Danovski“



12