Românii beau mai multă bere. Consumul de băuturi alcoolice a crescut cu 5%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii beau mai multă bere. Consumul de băuturi alcoolice a crescut cu 5%

Social 03 Septembrie 2017 / 10:32 904 accesări

Un român a consumat, în medie, 30,156 litri de băuturi alcoolice, anul trecut, în creștere cu 5% față de anul precedent, cea mai mare cantitate fiind reprezentată de bere, cu peste 16,584 litri, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES. De asemenea, anul trecut o persoană a consumat lunar, în medie, 0,893 litri de vin și 0,21 litri de țuică și rachiuri naturale. Din punctul de vedere al cheltuielilor pe băuturi bahice, un român cumpărat, în medie, 18,684 litri. Media lunară arată că un român a cumpărat 1,557 litri de băuturi alcoolice, din care 1,251 litri de bere, 0,246 litri de vin și 0,042 litri de țuică și rachiuri naturale.

Totodată, din punctul de vedere al banilor cheltuiți pe băutură, într-un an românul scoate din buzunar 97,2 lei. Cea mai mare cantitate de băuturi alcoolice este cumpărată în mediul urban, respectiv, 1,639 litri lunar, în medie, în timp ce, în rural, un român achiziționează 1,461 litri.

"Principala destinație a cheltuielilor gospodăriilor — consumul — a deținut, în medie pe ansamblul gospodăriilor, 71,7% din cheltuielile totale. Cheltuielile de consum au reprezentat 1.810,8 lei lunar pe o gospodărie, iar cheltuielile bănești pentru cumpărarea de produse alimentare (inclusiv cheltuielile în unitățile de alimentație publică), nealimentare și pentru plata serviciilor 1612,6 lei lunar (63,9% din cheltuielile totale).

Cealaltă parte a cheltuielilor de consum, contravaloarea consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare și nealimentare din resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei) a fost egală cu 198,1 lei pe gospodărie și a reprezentat 7,8% din cheltuielile totale', informează INS.



12