Românii sunt printre cei mai bine integraţi străini pe piaţa muncii din Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii sunt printre cei mai bine integraţi străini pe piaţa muncii din Germania

Externe 09 Martie 2015 / 15:45 239 accesări

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat, astăzi că în spaţiul public din Germania au fost publicate în trecut informaţii referitoare la români bazate pe prejudecăţi, dar că un studiu recent a arătat că aceştia sunt printre cei mai bine integraţi străini pe piaţa muncii. Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat după întrevederea cu omologul român, Bogdan Aurescu, că au discutat, printre altele, de cei aproximativ 350.000 de români care muncesc în Germania. Şeful diplomaţiei germane a recunoscut că au existat în trecut discuţii în Germania privind situaţia acestora, dar a apreciat că evaluările nu întodeauna pozitive s-au bazat pe prejudecăţi. "Am avut mereu suspiciunea că multe informaţii date în spaţiul public se bazează pe prejudecăţi. Mi s-a confirmat faptul că au existat astfel de prejudecăţi după ce a fost publicat recent un studiu cu date foarte surprinzătoare (...) care demonstrează că românii din Germania sunt printre cei mai bine integraţi străini pe piaţa muncii. (Studiul) îmi confirmă un lucru pe care-l ştiam de dinainte de apariţia acestui studiu şi anume că Germania profită, la rândul său, de numărul mare de persoane din România care muncesc şi studiază în Germania", a declarat Steinmeier, aflat pentru a treia oară în vizită în România. Totodată, el a evocat rolul minorităţii germane din România, cu o istorie de peste 900 de ani, subliniind că aici "identitatea şi naţionalitatea se combină într-un mod fericit şi paşnic" aşa cum ar fi de dorit şi în alte regiuni din Europa. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, la rândul său, că i-a transmis omologului german "aprecierea valorii adăugate a comunităţii române din Germania care este puternic ancorată în realităţile socio-culturale şi în viaţa economică a Germaniei".

Taguri articol


12