Rompetrol Rafinare solicită licenţă de furnizare a energiei electrice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rompetrol Rafinare solicită licenţă de furnizare a energiei electrice

Economie 28 August 2008 / 00:00 527 accesări

Compania Rompetrol Rafinare (Petromidia) a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o licenţă de furnizare a energiei electrice, documentele urmînd să fie analizate, astăzi, de către reprezentanţii instituţiei. Intenţia Rompetrol de a deveni furnizor de energie electrică a fost anunţată în urmă cu aproximativ doi ani de către Dinu Patriciu, fostul preşedinte al grupului, care a vîndut, în august 2007, participaţia majoritară companiei KazMunaiGaz din Kazahstan. Patriciu preciza, la acea dată, că Rompetrol vrea să devină furnizor de electricitate şi să construiască o termocentrală în regim de cogenerare la Midia, valorea investiţiei fiind estimată la peste 40 milioane de euro. Construcţia termocentralei cu o putere instalată de 110 MW urma să fie realizată în circa 18 luni, însă planurile companiei nu s-au concretizat pînă în prezent. Totodată, compania Rompetrol Rafinare, împreună cu The Rompetrol Group - Olanda, a cîştigat, în anul 2005, licitaţia pentru vînzarea participaţiei de 56,57% deţinută de stat la uzina termoelectrică Midia (CET Midia). Contractul de vînzare-cumpărare a fost aprobat în octombrie 2005 de către Guvern, printr-o hotărîre care stabilea că documentul va fi semnat după publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ. Hotărîrea de Guvern nu a mai fost publicată în Monitor, iar contractul de privatizare nu a fost semnat nici pînă în prezent. Între timp, Termoelectrica Midia a fost transferată de la Ministerul Economiei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.



12