S-A declarat EPIDEMIE DE GRIPĂ!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenție mare!

S-A declarat EPIDEMIE DE GRIPĂ!

Ministrul Sorina Pintea: Este a treia săptămână epidemică consecutivă
Sănătate 30 Ianuarie 2019 / 10:13 1560 accesări
Ministrul Sorina Pintea:

Ministrul Sorina Pintea: "Circulaţia intensă a virusului gripal se va menţine inclusiv în luna februarie"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri, 30 ianuarie, că e declarată starea de epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutive şi 56 de decese din cauza bolii.

”Nu putem afirma în acest moment că avem un număr mai mare de decese decât anul trecut, dar avem un număr de decese înregistrate mai devreme”, a declarat ministrul Sorina Pintea. Demnitarul a adăugat că recomandă vaccinarea antigripală, precizând că 1.287.250 de persoane din grupele de risc au fost vaccinate până ieri, adică un număr mic.

Reamintim că, anul trecut, 129 de oameni au murit din cauza gripei, ultimul deces fiind înregistrat în luna mai.

”Specialişii spun că virusul gripal va circula intens până în martie, apoi se va estompa, dar măsurile de precauţie trebuie menținute până în aprilie. Aşteptăm cifrele pentru cea de-a treia săptămână, lucru care nu schimbă cu nimic măsurile deja transmise; nu vor fi măsuri suplimentare. Nu ne aştepăm la o scădere a circulaţiei virusurilor în următoarele două săptămâni”, a spus ministrul.

CELE MAI AFECTATE ZONE! Cele mai afectate zone sunt cele din sudul țării, în rest vorbim despre manifestări locale. Sorina Pintea a amintit, de asemenea, condiţiile în care pot fi închise şcolile şi măsurile care urmează să fie luate, precum şi recomandările pentru populaţie. Acolo unde absenteismul este peste 20% într-o clasă sau într-o şcoală, din cauza gripei, inspectoratele şcolare pot lua decizia suspendării cursurilor pe o perioadă limitată.

EXPLICAȚII! CE ÎNSEAMNĂ!

O săptămână epidemică înseamnă o creştere de minimum 20% a numărului de îmbolnăviri faţă de nivelul aşteptat (media aritmetică a numărului de cazuri raportate în trei săptămâni anterioare) şi cel puţin 10% virusuri gripale aparţinând aceluiaşi subtip în izolatele din totalul produselor patologice testate, potrivit specialiștilor Institutului Național de Sănătate Publică. Pentru o perioadă epidemică este nevoie însă de succesiunea a cel puţin 3 săptămâni epidemice (ce îndeplinesc criteriile de mai sus).

EPIDEMIE DE GRIPĂ - RECOMANDĂRI

“Începem cu consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare, consultarea medicului de familie şi nu deplasarea imediată în unităţile de primiri urgenţe pentru că acolo sunt oameni bolnavi, izolarea voluntară de domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologia asemănătoare gripei, respectarea etichetei tusei şi strănutului , igiena adecvată a mâinilor. Pentru spitale, purtarea echipamentului de protecţie adecvat - măşti, mănuşi, halate atât de către vizitatori cât şi de către personalul medical”, a recomandat Sorina Pintea.

Totodată, ministrul Sănătăţii spune că, în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare zonă, unităţile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale în special în secţiile cu risc crescut.

“În afară de măsurile pe care ministerul le-a transmis specialiştii au revenit cu măsuri suplimentare de data aceasta adresate strict unităţilor sanitare. Acestea sunt: refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecţii respiratorii acute. Instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toţi pacienţii care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa. (...) Instituirea tratamentului profilactic cu antiviral la contacţii pacienţilor internaţi şi nu în ultimul rând vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat. Este necesar a se reface de urgenţă stocurile de echipamente de protecţie, refacerea de urgenţă a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante”, a explicat ministrul Sănătăţii.

CONSTANȚA!

La Constanța, deja au fost luate măsuri, după ce numărul deceselor a ajuns la 3, dar și numărul îmbolnăvirilor este în creștere. Atât cea mai mare unitate sanitară din județ, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, cât și alte unități sanitare, au restricționat accesul în incinta lor, tocmai pentru a preveni răspândirea virusului gripal.

APA ȘI SĂPUNUL, SFINTE! NU DEZINFECTANTUL!

În această perioadă, medicii recomandă adulților să nu își ducă în colectivități copiii, în mall-uri, la locuri de joacă aglomerate. Cunoscutul prof. dr. Adrian Streinu Cercel a spus că unitățile sanitare știu ce au de făcut în acest caz și că o problemă este cu igiena personală. ”Apa și săpunul sunt sfinte. Nu dezinfectantul. Apa și săpunul. Apoi, cum strănutăm. Nu strănutăm în mână. În acest context este bine să purtăm și masca de protecție. Dacă o purtăm sub nas o purtăm degeaba. Nu uitați că trebuie să ne spălăm și în nas. Când ne spălăm pe mâini, o facem și în nas. Mâna se contaminează dacă atinge secrețiile nazale”.



Ştiri recomandate

12