Sandra Bullock, desemnată Femeia Anului 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sandra Bullock, desemnată Femeia Anului 2010

Monden 17 Decembrie 2010 / 00:00 429 accesări

Actriţa americană Sandra Bullock a fost desemnată Femeia Anului 2010 de către editorii revistei “People”. Editorii celebrei reviste au decis să o premieze pe actriţa americană, în vârstă de 46 de ani, pentru un an 2010 marcat de numeroase suişuri şi coborâşuri: un premiu Oscar pentru rolul din filmul „The Blind Side”, divorţul de Jesse James şi adopţia micuţului de culoare Louis. “Deşi în viaţă se întâmplă şi lucruri rele, ştie cu siguranţă cum să le celebreze pe cele bune. Iar Louis este o minunată celebrare a lucrurilor bune”, a declarat o sursă, citată de revista “People”. Potrivit aceleiaşi surse, Sandra Bullock nu plănuieşte să adopte un alt copil şi, în prezent, încearcă să decidă care va fi următorul ei proiect cinematografic.

În topul 25 al celor mai interesante persoane din 2010 alcătuit de revistă se regăsesc Michelle şi Barack Obama, Angelina Jolie şi Brad Pitt, Michael Douglas, prinţul William şi Kate Middleton, fosta soţie a lui Tiger Woods suedeza Elin Nordegren, Natalie Portman, Nicki Minaj, Sarah Palin, Bret Michaels, Julian Assange, Ricky Martin, Mark Zuckerberg, Kim Kardashian şi minerii chilieni.

Sandra Bullock este o actriţă americană devenită celebră pe plan mondial în anii 1990 graţie filmului de acţiune “Speed / Cursa infernală“, dar mai ales comediilor romantice în care a jucat, precum „Miss Congeniality / Miss Agent Secret” şi “While You Were Sleeping / În timp ce tu dormeai”, dar şi lungmetrajului “Crash / Poveşti din L.A.”, recompensat cu premiul Oscar în 2006. În 2009, Sandra Bullock a fost desemnată actriţa cu cel mai mare succes de box office, datorită comediei “The Proposal / Vrei să te însori cu mine?”, dar şi dramei “The Blind Side”.



12