Săraci, dar cinstiţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 29-a :FC FARUL CONSTANŢA - DUNĂREA GALAŢI 2-2

Săraci, dar cinstiţi

Sport 13 Mai 2010 / 00:00 1154 accesări

Fără obiectiv în campionat şi fără vreun ban primit în ultimele patru luni, elevii lui Dennis Şerban şi Gică Butoiu au dat dovadă de caracter în partida susţinută ieri, pe teren propriu, în compania celor de la Dunărea Galaţi, în etapa a 29-a a Ligii a II-a. Chiar dacă oaspeţii aveau nevoie disperată de puncte, constănţenii şi-au apărat corect şansele, obţinând un rezultat de egalitate, 2-2. Partida a debutat în forţă, Doicaru deschizând scorul în min. 11, cu un şut de la marginea careului. Oaspeţii au replicat, egalând în min. 17, prin Cârjan, care a reluat cu capul din careul mic, iar până la pauză s-a instalat liniştea. Jocul s-a animat, din nou, în min. 59, când Buzea a fost eliminat după o intrare dură la mijlocul terenului, asupra lui Cioinac. Culmea, în inferioritate numerică, gazdele au avut şansa de a înscrie, însă Mansur a ţintit bara în min. 67. Moldovenii au replicat, dar au ratat incredibil, Vlas făcând minuni la şuturile lui D. Munteanu şi D. Popescu. Şi, cum ratările se răzbună, Pantelie a înscris pe contraatac, în min. 82, cu un şut superb, la colţul lung, de la 20 m. Disperaţi, oaspeţii s-au aruncat în ofensivă şi acelaşi Cârjan a restabilit egalitatea, tot cu o lovitură de cap, cu două minute înainte de final. Ultimul fluier a adus aplauzele puţinilor fani constănţeni la adresa favoriţilor, care au demontat toate speculaţiile făcute înaintea jocului. “Jocul echipei m-a mulţumit, pentru că mă aşteptam la mai rău, ţinând cont de condiţiile în care ne pregătim. Mai mult, am fi putut să câştigăm, dacă nu am fi făcut acea greşeală pe final. Jucătorii au vrut, au avut aceeaşi atitudine ca la Bacău, dar este greu să te concentrezi în astfel de condiţii”, a spus directorul tehnic al Farului, Dennis Şerban.

Au evoluat - FC Farul (antrenori Dennis Şerban şi Gheorghe Butoiu): Vlas - Măţel, Ignat, Ninu, Mendy (85 Păcuraru) - Prodan (62 Pătraşcu), Mansur, Buzea, Cristocea - Doicaru (72 Pantelie), Fatai; Dunărea (antrenor Viorel Tănase): Mindileac - Agache (71 Petrescu), E. Cristian, M. Marin, D. Popescu - D. Munteanu (85 Enache), Velescu, Cioinac, Al. Cristea - Pribac, Cîrjan. Cartonaşe galbene: Ninu, Buzea, Doicaru / D. Munteanu, Cârjan. Cartonaş roşu: Buzea (min. 59). Au arbitrat: Cristian Dociorman (Cîmpulung Muscel) - Irina Mârţ şi Vlad Bârleanu (ambii din Bucureşti). Marcatori: Doicaru 11, Pantelie 82 / Cîrjan 17, 88.

Celelalte rezultate ale etapei: Petrolul Ploieşti - Tricolorul Breaza 3-0, FC Snagov - CSM Rm. Sărat 5-0, Concordia Chiajna - Gloria Buzău 5-2, Dunărea Giurgiu - Săgeata Stejaru 3-0, FC Botoşani - FCM Bacău 1-1, Sportul Studenţesc - Delta Tulcea 2-0, Cetate Suceava - Dinamo II Bucureşti 0-3 (la “masa verde”). Meciul Victoria Brăneşti - Steaua II Bucureşti va avea loc pe 19 mai, de la ora 16.00.

MOMENT DE RECULEGERE. Înaintea meciului, spectatorii au ţinut un moment de reculegere în memoria a doi oameni care au făcut istorie în sportul constănţean, fostul fotbalist al grupării de pe litoral, Ilie Ologu, şi fostul antrenor al HCM Constanţa, Zoran Kurtes. Decedat ieri, la vârsta de 67 de ani, Ilie Ologu a făcut parte din marea echipă a FC Farul din anii ‘60-‘70, perioadă în care FC Farul a obţinut una dintre cele mai importante performanţe din istoria clubului, clasarea pe locul 4 în prima ligă în 1967 şi disputarea finalei Cupei Balcanice în 1966, pierdută în faţa Rapidului.

Clasament Seria I

1. Sportul 29 17 7 5 59-21 58 (+13)

2. Brăneşti 28 17 7 4 54-23 58 (+16)

3. Petrolul Ploieşti 29 15 11 3 49-17 56 (+11)

4. FC Snagov 29 16 4 9 57-36 53 (+8)

5. Săgeata Stejaru 29 15 6 8 38-23 51 (+9)

6. Delta Tulcea 29 14 7 8 30-20 49 (+7)

7. Chiajna 29 14 5 10 48-31 47 (+2)

8. FC FARUL 28 13 5 10 40-33 44 (+2)

9. Dunărea Giurgiu 29 12 6 11 35-34 42 (0)

10. Steaua II 28 10 10 8 31-23 40 (-2)

11. FC Botoşani 29 10 9 10 34-30 39 (-6)

12. FCM Bacău 29 9 7 13 40-51 34 (-8)

13. Gloria Buzău* 29 11 7 11 31-36 32 (+1)

14. Dunărea Galaţi 29 8 6 15 23-35 30 (-12)

15. Dinamo II 28 7 4 17 28-48 25 (-20)

16. Breaza 29 7 3 19 25-57 24 (-18)

17. Cetate Suceava** 29 2 9 18 14-61 15 (-30)

18. CSM Rm. Sărat 29 2 6 21 7-62 12 (-30)

* - Gloria Buzău este penalizată cu 8 puncte, deoarece nu şi-a îndeplinit baremul în Liga I în sezonul trecut

** - Cetate Suceava a fost dezafiliată



12