Sărăcia severă în rîndul pensionarilor, eliminată pînă în 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Promisiuni guvernamentale

Sărăcia severă în rîndul pensionarilor, eliminată pînă în 2009

Social 10 Septembrie 2007 / 00:00 640 accesări

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, s-a aflat în acest week-end la Iaşi, unde, într-o conferinţă de presă, a susţinut că actualul Executiv “va elimina sărăcia severă în rîndul pensionarilor pînă în anul 2009”. \"După majorarea pensiilor, la începutul lui 2008, doar 0,7% dintre pensionari vor trăi sub nivelul sărăciei severe, iar la începutul lui 2009 nu vor mai exista decît cazuri izolate”, a explicat el. Potrivit lui Vosganian, statistic, sub pragul sărăciei severe se află acele familii ale căror venituri lunare nu depăşesc 110 lei/membru de familie. În opinia ministrului, actualul Cabinet Tăriceanu a înregistrat “lucruri remarcabile în lupta cu sărăcia, şi o spunem pe baza unor date culese şi interpretate de experţi ai Băncii Mondiale. Iniţial, ne propusesem să aducem sărăcia severă, în 2009, la un nivel de 5,4% din populaţia României. Am atins însă acest obiectiv la finele lui 2006. Noul obiectiv fixat pentru 2009, de 3,9%, va fi, de asemenea, depăşit”. Ministerul Economiei şi Finanţelor va prezenta, mîine, în şedinţa de Guvern, un raport privind nivelul de trai în România.



12