Satele din Autonomia Găgăuză supraviețuiesc datorită finanțărilor europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Satele din Autonomia Găgăuză supraviețuiesc datorită finanțărilor europene

Externe 21 Octombrie 2017 / 11:33 825 accesări

Sate pustiite, părăsite în special de tineri. Bătrânii rămaşi acasă, cu nişte pensii de nimic, abia fac faţă. Nimeni nu-i ajută cu nimic. E, în mare, imginea tuturor satelor din Republica Moldova. La fel e şi în Autonomia Găgăuză din sud. Un reportaj marca TVR Moldova difuzat în emisiunea Lumea Azi. Echipa a mers la 100 de kilometri de Chişinău, în Autonomia Găgăuză, în satul Baurci, comună în care 97 la sută din localnici sunt de etnie găgăuză. Majoritatea nu cunosc limba română, aşa că vorbesc cu străinii în rusă.

Pe timpuri, satul se mândrea cu fabrici de conserve, tutun, confecţii, multe magazine. Acum, Baurciul se pustieşte, spun cu tristeţe oamenii. Recensământul din 2014 arată că, în Baurci, sunt în jur la 7500 de locuitori. Lipsa perspectivei de viitor alungă tinerele familii departe. Autorităţile locale încearcă să mişte carul din loc, dar nu prea au resurse.

Uniunea Europeană investeşte tot mai mult în Autonomia Găgăuză. În acest moment, drumul din Baurci se renovează din cei 70 de mii de dolari oferiţi de Europa prin programul SARD. Alte 41 de localităţi din Autonomia Găgăuză şi raionul Taraclia îşi vor îmbunătăţi infrastructura datorită susţinerii comunităţii europene.



12