Se destramă coaliția de guvernare? ALDE, cu un picior afară din Executiv!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Incredibil! Dragnea și compania, a treia criză politică în numai 10 luni

Se destramă coaliția de guvernare? ALDE, cu un picior afară din Executiv!

Politică 10 Octombrie 2017 / 15:31 2454 accesări

Cotidianul „Telegraf“ scria, deunăzi, că social democrații au mare apetență pentru crize politice. Până în prezent, cei de la PSD au provocat două crize majore - una în iarnă, prin celebra Ordonanță 13, iar a doua în primăvară, când șefului PSD, Liviu Dragnea, i s-a pus pata pe fostul premier Sorin Grindeanu, pe care l-a mirosit că ar i-ar fi trădat pe social democrați și ar fi sărit în tabăra celor cu „statul de drept“. După îndepărtarea lui Grindeanu și înscăunarea lui Mihai Tudose ca prim-ministru, toată lumea credea că lucrurile au intrat pe un făgaș normal și că social democrații și-au băgat mințile în cap și vor aplica programul de guvernare promis în campania electorală. Numai că, ce să vezi, nici bine nu s-a uscat cerneala de pe decretele de numire a Cabinetului Tudose că Dragnea și compania sunt în pragul unei noi crize politice, care, invitabil, va avea efecte negative asupra economiei românești. Totul a pornit de la un banal sondaj de opinie, care arată o prăbușire abruptă a Executivului Tudose în încrederea românilor. Potrivit cercetării, încrederea românilor în Executivul condus de Mihai Tudose a scăzut de la 40% la 27%. După apariția sondajului, surse din politică susțin că președintele PSD, Liviu Dragnea, a tunat și a zbierat, spunând că este inadmisibil ca încrederea în Guvern să se prăbușească într-un timp atât de scurt. Sursele spun că, evident, cel indicat drept principalul vinovat pentru această situație este premierul Mihai Tudose. De partea cealaltă, Tudose s-a simțit atacat, spunând apropiaților că, de fapt, acest sondaj este direct asupra sa.

Întrebat dacă are o problemă cu Tudose, șeful social democraților, Liviu Dragnea, a negat, spunând că sunt doar „nişte alegaţii“, pe care le respinge cu hotărâre. Referitor la afirmațiile lui Dragnea, cotidianul nostru aprecia că nu iese fum fără foc, mai ales că cei de la PSD au „experiență“ în crearea de conflicte inutile. Iată că, la numai câteva ore după ce scandalul din PSD a transpirat în presă, speculațiile noastre s-au adeverit, iar istoria este pe cale să se repete. Invitat la Antena 3, premierul Mihai Tudose a dat cărțile pe față și a recunoscut faptul că nu se află în cele mai calde relații cu Dragnea. „Am spus-o într-un cerc de patru persoane că îmi dau demisia, dacă lucrurile stau așa de rău și guvernul s-a prăbușit, hai să mergem acasă, că înseamnă că nu facem bine. Nu iese nimeni la pensie din această funcţie şi prima zi de prim-ministru este prima zi din ultimele zile, la un moment dat trebuie să pleci. Eu sunt acolo (la Palatul Victoria) să guvernez pentru români. Dacă ei nu mai cred în ceea ce facem, plecăm acasă toţi“, a spus Tudose.

CINE AR URMA SĂ PLECE. OMUL DE BAZĂ AL LUI DRAGNEA, DAT AFARĂ DIN GUVERN

Un alt motiv al răcelii dintre Tudose și Dragnea ar fi faptul că șeful Guvernului intenționează să remanieze mai mulți miniștri, printre care unii dintre oamenii de bază ai liderului PSD. „Am trei miniştri cu probleme penale care creează probleme şi la nivel de Comisie Europeană. A fost un mesaj foarte clar dinspre Comisia Europeană. De asemenea, pe cel puţin încă doi miniştri o să-i rog să părăsească Guvernul. Situaţia din ultimele zile a grăbit această decizie“, a declarat Tudose. Prima persoană vânată de Tudose este chiar vicepremierul și ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, care este şi mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea în Guvern. De asemenea, pe lista neagră se află și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Atât Plumb, cât și Shaidehh sunt anchetate de DNA pentru abuz în serviciu, în dosarul Belina. Al treilea ministru cu probleme penale este cel delegat pentru Relația cu Parlamentul. Viorel Ilie este acuzat că a aranjat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile. Premierul Mihai Tudose declară că oficialii de la Bruxelles i-au spus clar că miniştrii cu probleme penale ar trebui să părăsească Guvernul. Printre cei contestaţi se află și Liviu Pop, ministrul Educaţiei, pentru desele greşeli de exprimare, dar şi pentru faptul că, la începutul anului școlar, elevii de clasa a V-a nu au avut manuale. Ultimii intrați pe listă sunt Ilan Laufer şi Răzvan Cuc, conform surselor Mediafax. Lui Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, i se reproşează inactivitatea guvernamentală, în timp ce Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a fost criticat foarte des pentru lipsa de eficienţă în ceea ce priveşte proiectele de infrastructură.

SE ÎNCHEIE FRĂȚIA PSD - ALDE?

Intenția premierului Mihai Tudose de a-l da afară pe ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, i-a înfuriat pe cei de la ALDE. Nemulțumiți, oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu au amenințat că ies de la guvernare. Totul se va hotărî joi, 12 octombrie, când Dragnea a convocat mai multe ședințe în care se va lua în discuție inclusiv remanierea guvernamentală cerută de Tudose. Cum se va termina acest conflict rămâne de văzut, mai ales că în acest joc a intrat inclusiv președintele Klaus Iohannis, care a avut, marți o întrevedere la Cotroceni cu premierul.



12