PSD a rămas cel mai mare partid din România și cel mai mare partid socialist din Europa. Semnele că i-a sunat ceasul trebuie luate în serios. Fie și doar din perspectiva interesului național.

Din perspectiva raportului dintre suveranitatea națională și interesele parteneriatelor din care facem parte, PSD este singura formațiune în al cărui program este înscris și urmărit un principiu extrem de important. Și anume că este în interesul național să echilibrăm loialitatea statului român față de UE și NATO în raport cu loialitatea față de proprii cetățeni. Cele două loialități nu se suprapun decât parțial și, ca atare, nu trebuie confundate. Rațional este să cedăm atâta suveranitate și doar atâta cât este necesar pentru buna funcționare a sistemelor UE și NATO, din care facem parte. În rest, suveranitatea aparține poporului și nu poate fi diminuată sau reorientată din afară în funcție de interesele altor state, care invocă în mod incorect interesele comunitare. Dacă nu se întâmplă așa, statutul României în UE și NATO este de tip colonial. Ei bine, în prezent singurul partid mare care încearcă să respecte acest principiu este PSD. Și pentru a înțelege cum stau lucrurile, trebuie să discutăm despre resurse. Resursele unui partid politic sunt de două feluri: interne și externe.

Resursele interne înseamnă potențialul pe care partidul îl are în plan uman și logistic, în raport cu alte partide. PSD dispune de cei mai mulți activiști. Peste 400.000. Acoperă, electoral vorbind, toate categoriile de vârstă și socio-profesionale și își distribuie forța relativ unitar în teritoriu. Sub aspect logistic, are cei mai mulți primari, consilieri și parlamentari.

O altă resursă internă este capacitatea de a încheia alianțe cu alte forțe politice și cu zone ale societății civile. Aici apare primul semnal de alarmă. Cu excepția ALDE, PSD nu are un partener politic cu care să se alieze. Cât privește organizațiile societății civile, politica PSD a fost total greșită, pentru că, la guvernare fiind, a permis formarea din exterior a unor structuri ale societății civile a căror finanțare a scăpat oricărui control. Iar majoritatea acestor ONG-uri acționează în direcția diminuării suveranității naționale.

Un partid politic dispune și de resurse externe. Acestea înseamnă forța atribuită unei formațiuni prin intermediul parteneriatelor externe din care face parte. PSD, ani de-a rândul, a făcut parte din Internaționala Socialistă. O grupare puternică la nivel european, aflată în dispută cu cealaltă mare familie, a popularilor. Treptat, dar sigur, partide mai mici din statele UE și-au coagulat mișcări care au devenit relevante, astfel încât, după ultimele europarlamentare, construcția președintelui Franței, Renew Europe, a devenit a treia forță din Europa, care poate face efectiv diferența în funcție de modul în care se aliază, dintre polpulari și socialiști, care continuă să rămână forțele politice dominante. PSD, realist vorbind, nu mai face parte din niciuna dintre aceste familii. Situația în care a ajuns PSD din această perspectivă este gravă și greu de reparat. Resursa marii familii a socialiștilor europeni e pentru moment epuizată.

Tot în UE mai funcționează un mecanism relevant în măsura în care statele care fac parte din el sunt solidare. Este vorba de grupare a așa-numitelor state de la Vișegrad. Două din cele patru state dispun împreună și de o forță economică și politică suficent de relevantă pentru a reuși să impună la nivelul UE - Polonia și Ungaria. Zilele trecute s-a văzut ce înseamnă aceste state de la Vișegrad. Ele au făcut imposibilă, în parteneriat cu construcția lui Macron, impunerea candidaților propuși de populari și de socialiști la vârful UE. Viktor Orban a precizat că statele de la Vișegrad se opun promovării oricărui om politic la nivel european care s-a pronunțat împotriva intereselor acestor state. Scurt! Și a avut efect. România a fost deseori invitată să facă parte dintr-un Vișegrad extins la opt state. Ar fi fost, după Polonia, a doua putere europeană ca mărime și influență. Un Vișegrad 8, așa cum a fost preconizat, ar fi putut azi să promoveze o politică și mai eficientă în interesul acestor națiuni nou venite în UE. În mod straniu, PSD a ezitat să se solidarizeze cu statele de la Vișegrad. Și a mai pierdut o resursă.

O altă resursă externă este parteneriatul strategic consolidat cu SUA. În realitate, parteneriatul se reduce la componenta militară. În materie politică nu există un parteneriat atâta vreme cât, prin intermediul ambasadorului SUA, s-au expediat pe adresa Guvernului PSD-ALDE numai săgeți otrăvite. În ce privește parteneriatul militar, nu am știut să valorificăm oferta. Am cumpărat cam multe echipamente militare de mâna a doua și, în ciuda excepționalei poziții geostrategice pe care o avem, vedem cum Polonia ocupă linia întâi a parteneriatelor strategice consolidate cu SUA. De ce o fi cedat Guvernul României presiunilor Germaniei, exercitate prin intermediul lui Iohannis, rămâne un mister. În consecință, și resursa nord-atlantică este parțial epuizată.

Mai există o resursă potențială în parteneriatul special și tradițional pe care îl avem cu Israel. Nici acesta nu a ajuns prea departe, când, în mod surprinzător, premierul Dăncilă a afirmat că nu se va decide mutarea Ambasadei la Ierusalim decât cu acordul lui Iohannis, deși Constituția nu prevede acest lucru.

La Neptun a avut loc o întâlnire extrem de importantă pentru vitorul PSD. Ați aflat ceva important despre rezultatele ale acestei întâlniri la vârf? Și urmează un Congres. Dacă acest Congres nu schimbă nimic în politica de resurse interne și externe, atunci acest partid se va zdrobi sub propria greutate.

Din perspectiva interesului național, atât timp cât doar PSD și ALDE promovează suveranitatea României la pachet cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ieșirea din prim-planul politicii interne a PSD ar putea fi o pierdere irecuperabilă.