Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu, acuzat de plagiat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fost șef al IPJ Constanța și ulterior al IGPR

Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu, acuzat de plagiat

Eveniment 06 Ianuarie 2020 / 12:30 1839 accesări
Chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, Fost șef al IPJ Constanța și fost șef al IGPR

Chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, Fost șef al IPJ Constanța și fost șef al IGPR

Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a precizat, după articolul Pressone, că respinge acuzaţiile potrivit cărora şi-ar fi plagiat teza de doctorat susţinută în urmă cu 10 ani, iar activitatea privind realizarea acestei lucrări a fost derulată respectând legislaţia în domeniu.

„Resping ferm orice acuzaţie referitoare la un eventual plagiat în ceea ce mă priveşte. Întreaga activitate pentru elaborarea şi redactarea acestei lucrări am desfăşurat-o respectând legislaţia în domeniu. Aşa cum am mai declarat, susţin orice investigaţie legitimă a oricărui jurnalist sau orice evaluare de ordin academic cu privire la activităţile mele, atâta timp cât acestea sunt obiective şi au ca scop aflarea adevărului”, se arată în punctul de vedere al lui Bogdan Despescu.

Precizările vin după ce Pressone a scris că Bogdan Despescu, în prezent secretar de stat în MAI, a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat despre criminalitatea în domeniul achiziţiilor publice.

Teza de doctorat a fost susţinută în urmă cu 10 ani. Recent, Departamentul de informaţii şi protecţie internă (fostul „Doi şi-un sfert„) şi Direcţia generală anticorupţie (DGA) au fost trecute sub coordonarea lui Despescu.

Chestorul Bogdan Despescu, fost inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa (2014-2015), poziție din care a plecat ca șef al Poliţiei Române, a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne în noiembrie 2019. Acesta a fost eliberat din funcţia de şef al Poliţiei Române la începutul anului 2018, la propunerea lui Carmen Dan, ministru de Interne la acel moment. Demersul a venit după ce a izbucnit cazul poliţistului acuzat de agresiune sexuală.

Ulterior, Bogdan Despescu a transmis un mesaj colegilor săi, în care a spus că în cazul de mai sus a acţionat corect. Acest lucru se arată şi în cercetarea disciplinară efectuată pe numele său la cererea conducerii MAI.

Concluziile cercetării disciplinare au subliniat că faţă de Despescu nu se poate stabili vreo vinovăţie.



Ştiri recomandate

12