Semnături pentru grevă de avertisment la Decirom

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Semnături pentru grevă de avertisment la Decirom

Social 10 Mai 2007 / 00:00 620 accesări

Cei peste 320 de salariaţi ai societăţii Decirom, care operează în Portul Constanţa, au declanşat o campanie de strîngere a semnăturilor necesare pentru declanşarea grevei de avertisment. Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) filiala Constanţa, Petre Costel, acţiunea a fost iniţiată ca urmare a eşuării medierii conflictului la întîlnirea de marţi, dintre administraţie, sindicat şi reprezentanţii Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familiei. Negocierea contractului colectiv de muncă s-a „împotmolit” la acordarea majorărilor salariale. Costel a explicat că managerii de la Decirom au oferit doar o indexare de 5,54%, conform cu inflaţia, însă această majorare nu înseamnă decît o reactualizare a puterii de cumpărare. Mai mult, pentru 2007, investitorul spaniol al societăţii vrea să facă o restructurare, dar fără să plătească salarii compensatorii celor care vor rămîne fără serviciu. „Printre revendicările angajaţilor, se numără majorarea salariilor cu 250 lei, acordarea tichetelor de masă şi a 12 salarii medii pentru fiecare angajat care va fi disponibilizat”, a declarat liderul FNSP Constanţa. Petre Costel a adăugat că mai sînt şi probleme legate de drepturi sociale, însemnînd primele pentru diferite evenimente prinse în contractul colectiv la nivel de ramură şi pe care investitorul majoritar de la Decirom nu acceptă să le plătească.

Taguri articol


12