„Severin are nevoie de avocaţi buni”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Adrian Năstase

„Severin are nevoie de avocaţi buni”

Politică 07 Aprilie 2011 / 00:00 675 accesări

Liderul PSD Adrian Năstase, a declarat, ieri, la Parlament, în legătură cu cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin, că acesta trebuie să vadă dacă dosarul “se încadrează până la urmă în elementele prevăzute de Codul Penal din România”. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a mai spus că Severin trebuie să-şi caute avocaţi buni. Întrebat dacă Adrian Severin ar trebui să-şi dea demisia din PE, Adrian Năstase a declarat că este o “decizie pe care trebuie să o ia singur”, pentru că acesta nu mai este membru PSD. DNA a transmis marţi ministrului Justiţiei solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin, faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în vederea transmiterii acesteia preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek. Potrivit DNA, solicitarea a fost făcută în baza art. 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal.



12