Sian Image a produs surpriza în optimile Trofeului “Telegraf”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trofeul “Telegraf”, ediţia a 23-a

Sian Image a produs surpriza în optimile Trofeului “Telegraf”

Sport 03 Martie 2014 / 00:00 3030 accesări

În duelurile din optimile de finală ale ediţiei a 23-a a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu de acest gen din ţară rezervat veteranilor, care au avut loc sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanţa, s-a înregistrat o singură surpriză. Sian Image, ocupanta locului 3 în Grupa B, a eliminat prima clasată din Grupa C, Intermacedonia-Steaua Mării, punctând decisiv cu un minut înaintea finalului, şi a ajuns, pentru al doilea an consecutiv, în sferturi. În celelalte confruntări din optimi, favoritele s-au impus, cel mai aprins meci fiind Perla Murfatlar - Municipal Constanţa, în care au fost acordate şi trei cartonaşe roşii. FC Constanţa, Săgeata Stejaru şi Club 29 (deţinătoarea trofeului) au obţinut victorii la scor, SNC-Bialex Valea Dacilor şi CFR Constanţa au învins, şi ele fără emoţii, iar FC Tomis 2012 (finalista de anul trecut) a eliminat pe Vulturii Cazino printr-un gol marcat în finalul meciului.

În urma partidelor de sâmbătă a fost stabilit şi programul partidelor din sferturile de finală ale turneului - jocul 1: CFR (învingătoare meci 1) - FC Tomis 2012 (învingătoare meci 2); jocul 2: Săgeata Stejaru (învingătoare meci 3) - FC Constanţa (învingătoare meci 4); jocul 3: Sian Image (învingătoare meci 5) - SNC-Bialex Valea Dacilor (învingătoare meci 6); jocul 4: Municipal (învingătoare meci 7) - Club 29 (învingătoare meci 8). Programul semifinalelor: învingătoare joc 1 - învingătoare joc 2 şi învingătoare joc 3 - învingătoare joc 4. Întâlnirile din sferturi se vor disputa sâmbătă, 8 martie, de la ora 12.00, iar confruntările din semifinale sunt programate duminică, 9 martie, de la ora 15.00. Disputele din semifinale vor putea fi urmărite în transmisiune directă la Neptun TV.

Turneul este organizat de cotidianul “Telegraf”, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa.

REZULTATELE PARTIDELOR DIN OPTIMI

Sâmbătă, 1 martie

meciul 1: Capitol ’84 Constanţa - CFR CONSTANŢA 2-4 (0-2)

meciul 2: FC TOMIS 2012 - Vulturii Cazino 3-2 (1-1)

meciul 3: Inter Năvodari - SĂGEATA STEJARU 3-7 (1-4)

meciul 4: FC CONSTANŢA - Athletic Club 1973 9-1 (4-1)

--------------------------------------------------------------------------

meciul 5: SIAN IMAGE - Intermacedonia-Steaua Mării 1-0 (0-0)

meciul 6: SNC-BIALEX VALEA DACILOR - Cariocas 4-1 (2-1)

meciul 7: Perla Murfatlar - MUNICIPAL CONSTANŢA 1-2 (1-0)

meciul 8: CLUB 29 CONSTANŢA - FC Royal Constanţa 5-1 (3-1)



12