Stimulentele inspectorilor fiscali nu vor fi tăiate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stimulentele inspectorilor fiscali nu vor fi tăiate

Economie 11 Mai 2010 / 00:00 547 accesări

Inspectorii fiscali cu atribuţii în colectarea taxelor şi impozitelor vor primi „stimulente adecvate” pentru acţiunile desfăşurate în vederea diminuării evaziunii fiscale, măsura având ca principal scop creşterea veniturilor din accize cu două miliarde de lei faţă de nivelurile din 2009. Măsura se regăseşte în memorandumul de înţelegere încheiat între autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană. Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a declarat, recent, că va începe în perioada următoare acţiuni de verificare „mult mai drastice” în vederea combaterii evaziunii fiscale, prin măsurile organizatorice şi legislative, dar nu a stabilit în cadrul negocierilor cu FMI un procent de reducere a acesteia.



12