Super HCM!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În Liga Campionilor, HCM Constanţa a învins, cu 34-31, la Karvina

Super HCM!

Eveniment 02 Octombrie 2006 / 00:00 962 accesări

Handbal Club Municipal Constanţa a reuşit duminică o victorie fabuloasă pe terenul campioanei Cehiei, Banik Karvina, în deschiderea Grupei E a Ligii Campionilor. Jucătorii antrenaţi de Lucian Râşniţă şi Eden Hairi au învins cu 34-31, după ce au revenit miraculos de la şase goluri, atît în prima, cît şi în cea de-a doua repriză. La sfîrşitul săptămînii, spectacolul Ligii Campionilor ia cu asalt Sala Sporturilor, HCM Constanţa debutînd în vulcanul constănţean împotriva vicecampionilor Danemarcei, GOG Svendborg Gudme.

Handbal Club Municipal Constanţa a reuşit duminică o victorie fabuloasă pe terenul campioanei Cehiei, Banik Karvina, în deschiderea Grupei E a Ligii Campionilor. Jucătorii antrenaţi de Lucian Râşniţă şi Eden Hairi au învins cu 34-31, după ce au revenit miraculos de la şase goluri, atît în prima, cît şi în cea de-a doua repriză. Oamenii capitali ai echipei, care oricum a jucat absolut senzaţional tot meciul, au fost din nou Ionuţ Rudi "eşti cel mai bun” Stănescu, care a închis poarta 12 minute în partea a doua, pivotul Milutin "Şile” Dragicevic (golgeterul echipei, cu opt reuşite), care a transformat în gol aproape fiecare acţiune pe semicerc, şi Marius "Pablo” Stavrositu, care a văzut şi coordonat perfect jocul. De remarcat forţa morală, puterea de luptă, spiritul de echipă şi prospeţimea fizică a fenomenalilor handbalişti pregătiţi de selecţionerul Lucian Râşniţă, care au reuşit astfel startul perfect în elita... semicercului planetar.

Emoţia debutului s-a materializat într-o "Hazenskarka Hala” arhiplină, dar însoţită sonor de obişnuitele "HCM, HCM! Campionii! Stănescu, eşti cel mai bun!” scandate de cei 70 de suporteri constănţeni (cu arsenal complet) conduşi de Sorin Mihăilescu, prin numeroasele greşeli ofensive comise de handbaliştii noştri. Cînd cehii s-au dus la 4-1, 10-4 şi 13-8 meciul părea istorie, dar... talentul lui Stavrositu a erupt, şi alături de el Toma, Milinovic şi Dragicevic au egalat, amuţindu-i pe cehi... antrenori, jucători şi spectatori deopotrivă. Atunci, "simpaticii” arbitri macedoneni Nacevski şi Nikolovski le-au oferit gazdelor oxigen, eliminîndu-i pe Săulescu (gratuit!) şi Muraru, iar Karvina a încheiat repriza în avantaj, 16-14. Şi, pînă în min. 40, a părut din nou în control (patru goluri consecutive, care i-au depărtat la 20-14), mobilizată pentru victorie, cu internaţionalul ceh Zdrahala în prim-plan. Constănţenii căutau direcţia şi aceasta a fost trasată, ca de atîtea ori, de magnificul Stănescu. El le-a arătat colegilor drumul spre victorie! Nu apărase mai nimic... dar a închis poarta timp de... 12 minute! Nimeni şi nimic nu l-a mai putut bate! Excepţional! Iar constănţenii au profitat ca o echipă mare şi experimentată... nouă goluri consecutive (patru Dragicevic, Săulescu, Buricea, Milinovic, Smigic, Kazic), adevărat record pentru Liga Campionilor! Totul a fost mai simplu apoi spre deznodămîntul final, unul care îi poartă pe campionii României aproape de cer! 34-31 cu Banik Karvina, o primă victorie mare, sperăm dintr-o serie lungă! Campionii au revenit aseară în ţară, oprindu-se la Timişoara pentru meciul de marţi, cu Poli Timişoara, din etapa a 5-a a Ligii Naţionale. La sfîrşitul săptămînii, spectacolul Ligii Campionilor ia cu asalt Sala Sporturilor. HCM Constanţa debutează în vulcanul constănţean împotriva vicecampionilor Danemarcei, GOG Svendborg Gudme, echipă ce a pierdut aseară, scor 28-32 (9-18), în faţa favoritei grupei, formaţia germană THW Kiel.

Au evoluat echipele - Banik Karvina (antrenor Radim Hansel): Badura (11 intervenţii salvatoare), Marjanovic (1) - Sobol 9 goluri (5x7m), Zdrahala 9g, K.Heinz 4g, Kornan 3g, T.Heinz 2g, Kuzo 2g, Pisek 2g; HCM Constanţa (antrenor Lucian Râşniţă): Stănescu (12), Popescu (1) - Dragicevic 8g, Milinovic 6g, Toma 5 (2x7m), Smigic 4g, Stavrositu 3g, Kazic 3g (1x7m), Buricea 2g, Săulescu 2g, Muraru 1g, Giotoiu, Timofte, Adzic.

Realismul a luat locul euforiei...

Ionuţ Stănescu: "Pentru asta am şi venit aici, să cîştigăm. Ne-am dorim foarte mult victoria şi am obţinut-o, în urma unui meci foarte, foarte greu. Am reuşit să întoarcem rezultatul la mijlocul reprizei secunde, lucru care dovedeşte că avem o echipă puternică. Jucăm din ce în ce mai bine, se poate mai mult, iar această victorie ne dă moral pentru meciurile care urmează”.

Marius Stavrositu: "Vreau să remarc forţa noastră de luptă. Nu am renunţat în niciun moment şi sîntem bucuroşi pentru victorie”.

Ondrej Zdrahala: "Constanţa a fost mai bună şi are acum prima şansă în faţa noastră. Asta nu ne va împiedica să încercăm rezultate importante contra lui Gudme sau Kiel”.

Radim Hansel (antrenor principal Banik Karvina): "Inconstanţa este o problemă în jocul nostru în ultima perioadă. Dacă în campionat acest lucru trece neobservat, în Liga Campionilor nu ai cum să cîştigi jucînd astfel”.

Lucian Râşniţă (antrenor principal HCM Constanţa): "Am făcut multe greşeli în primele 40 de minute, dar în ultima parte ne-am ridicat aproape de nivelul nostru maxim. Cele 12 minute în care nu am primit gol, prin evoluţia bună a lui Stănescu, au fost decisive, dar ECHIPA a fost astăzi numărul 1”.

Nicuşor Constantinescu (preşedinte HCM Constanţa): "Este o victorie importantă pentru noi, am acumulat primele două puncte în Liga Campionilor. Cred însă că valoarea noastră este clar peste cea a Karvinei. Am jucat slab prima repriză şi la începutul celei secunde, cînd am făcut multe greşeli şi am ratat nepermis. În momentul cînd am trecut în avantaj, am fost sigur că nu mai putem pierde acest meci. Suporterii au fost lîngă noi şi au dovedit că sînt în stare să facă mii de kilometri pentru a încuraja echipa, însă vreau să mulţumesc tuturor românilor care au avut emoţii alături de HCM Constanţa”.



12