Sute de gospodării dintr-o localitate arădeană, afectate de inundații

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de gospodării dintr-o localitate arădeană, afectate de inundații

10 Aprilie 2016 / 09:03 765 accesări

Aproximativ 200 de gospodării din localitatea Nadăş, comuna Tauţ, din judeţul Arad, au fost inundate, sâmbătă seara, fiind avariate poduri şi podeţe, autorităţile urmând să stabilească bilanţul complet al inundaţiilor în cursul zilei de duminică.

Aproximativ 50 de pompieri-salvatori au intervenit începând cu sâmbătă seara pentru a-i ajuta pe localnici, după ce cea mai mare parte a localităţii Nadăş din comuna Tauţ, judeţul Arad, a fost inundată.

La faţa locului s-au deplasat prim-ajunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Vasile Goldiş" Arad locotenent-colonel Cristian Gârbău, prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac.

"În momentul sosirii primelor două echipaje de intervenţie a Gărzii Ineu s-a constatat că o mare parte a satului Nadăş este inundată de apă, lamă de apă între 50 cm şi aproximativ 1 metru. S-a solicitat sprijinul Detaşamentului Arad care a trimis în sprijin 25 subofiţeri şi grupa operativă, cu 5 ofiţeri. Ca şi tehnică: 2 bărci, 5 motopompe, 2 autocamioane de intervenţie, 4 autoturisme 4x4 de transport. S-a acţionat pentru decolmatarea a 2 poduri şi 2 podeţe şi pentru evacuarea apei din principalele locaţii, aici vorbim despre dispensarul comunei şi căminul cultural, în caz că trebuiau evacuate persoane. Ca şi evaluare preliminară sunt aproximativ 200 de gospodării afectate, inundate, 2 poduri, 2 podeţe afectate şi o porţiune din drumul comunal pe aproximativ 10 metri lungime, asfaltul spălat", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Bilanţul complet al inundaţiilor va fi stabilit în cursul zilei de duminică.

.

"Din ordinul prefectului judeţului Arad, Cosmin Pribac, duminică la ora 10.00, se va întâlni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la primăria comunei Tauţ, urmând apoi să se facă evaluările pe teren pentru a se vedea pagubele complete", a mai declarat căpitan George Pleşca.

Pompierii arădeni mai intervenit sâmbătă seara şi în localitatea Aldeşti din comuna Bârsa, unde "a plouat 30 minute ceva de groază, ploaie torenţială, ca o rupere de nori", după cum a declarat primarul comunei Bârsa, Avram Ciev.

"În localitatea Aldeşti intervine Secţia de Pompieri Sebiş cu un echipaj format din 6 subofiţeri şi o motompompă de capacitate medie alături de serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă Bârsa. La Aldeşti, în acest moment se intervine pentru evacuarea apei din 3 locaţii", declara, la începerea misiunii, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Pompierii vor continua să ajute locanicii şi în cursul zilei de duminică.

Taguri articol


12