Taifunul Meranti a ajuns în China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taifunul Meranti a ajuns în China

Externe 15 Septembrie 2016 / 14:18 727 accesări

Taifunul Meranti a ajuns joi în sud-estul Chinei, însoțit de rafale de vânt puternice și ploi abundente, care au împiedicat alimentarea cu energie electrică a 1.650.000 de locuințe, relatează Reuters. Furtuna, care a degenerat în taifun după ce a ajuns în sudul Taiwanului, a provocat alunecări de teren în apropiere de orașul Xiamen. Mai multe zboruri și curse feroviare au fost anulate. În imagini publicate pe rețelele de socializare pot fi văzute străzi inundate, copaci căzuți și mașini avariate în orașul Xiamen, în timp ce echipele de salvare îi evacuau pe locuitori. Aproximativ 320.000 de locuințe au rămas fără electricitate în Xiamen. În total, în provincia Fujian, 1.650.000 de locuințe nu au mai putut fi alimentate cu energie electrică. O persoană a murit și 38 au fost rănite în Taiwan, a anunțat Centrul pentru Operațiuni de Urgență din această țară, după ce taifunul a ajuns miercuri în sudul insulei.



12