Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 14 Iunie 2007 / 00:00 587 accesări

Marea Britanie - Un român salvat la Londra

Un român a fost salvat de pompierii britanici de sub dărîmăturile unei clădiri prăbuşite marţi în centrul Londrei. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital şi supus unei intervenţii chirugicale. Românul şi-a rupt un picior şi a suferit răni grave în zona pelvisului. Clădirea, situată în strada Dean Farrar, la cîteva sute de metri de Parlamentul britanic, era în renovare. Românul a rămas blocat în urma prăbuşirii celor două etaje. La operaţiunea de salvare, care a durat cinci ore, au participat peste 100 de pompieri şi poliţişti. Românul a fost conştient pe tot parcursul operaţiunii de salvare.

Liban - Atentat la Beirut

Opt persoane, printre care deputatul antisirian Walid Eido şi unul dintre fiii săi, au murit într-un atentat comis miercuri după-amiază în sectorul cu majoritate musulmană de la Beirut. Alte nouă persoane au fost rănite. Walid Eido, membru al blocului lui Saad Hariri, care deţine majoritatea în Parlamentul de la Beirut, a fost, cel mai probabil, ţinta atentatului. A fost cea de-a şasea explozie produsă la Beirut şi în împrejurimi, în mai puţin de patru săptămîni. Două persoane au fost ucise în celelalte cinci explozii, toate provocate de bombe. Atentatul survine pe fondul confruntărilor violente care se desfăşoară de la jumătatea lunii trecute la o tabără de refugiaţi palestinieni din nordul Libanului.

ANP - La un pas de războiul civil

Situaţia conflictuală din teritoriile palestiniene se apropie tot mai mult de imaginea unui război civil. Violenţele au continuat şi ieri. În zona centrală a Fîşiei Gaza, militanţii Hamas au atacat poziţii controlate de forţele de securitate loiale preşedintelui Mahmoud Abbas, liderul grupării rivale al-Fatah. În timpul confruntărilor, şase membrii al-Fatah au fost ucişi. Liderii Hamas au anunţat că au preluat controlul asupra mai multor poziţii ale forţelor de securitate controlate de preşedintele Abbas. Totodată, liderii Hamas au informat că luptătorii al-Fatah au lansat un atac cu mortieră asupra casei ministrului adjunct al Informaţiilor. Tot ieri, ministrul palestinian de Externe, prezent într-o vizită la Tokyo, a avertizat că violenţele s-ar putea extinde şi în Cisiordania. Oficialul palestinian a cerut comunităţii internaţionale să reia ajutoarele financiare sistate anul trecut, după ce Hamas a cîştigat alegerile legislative. Confruntările din ultimele patru zile, de o intensitate fără precedent, au făcut 55 de morţi si aproape 200 de răniţi pe străzile oraşelor din Gaza. Printre victime se află şi mulţi civili.

Danemarca – Incident în gară

Şapte persoane, cu vîrste între 15-20 de ani, au fost rănite în urma căderii unui cablu electric pe un peron al gării din Copenhaga. Circulaţia feroviară între Copenhaga şi aeroportul Kastrup şi Suedia a fost întreruptă în urma acestui accident.

Coreea de Nord – Zvonuri dezminţite

Starea de sănătate a lui Kim Jong-Il nu s-a degradat brusc, aşa cum a sugerat presa, au declarat, ieri, serviciile de informaţii sud-coreene. Liderul de la Phenian, în vîrstă de 65 de ani, suferă de mult de diabet şi probleme cardiace. O echipă de medici germani s-a aflat luna trecută la Phenian, apărînd astfel speculaţii privitoare la o posibilă operaţie pe cord. Un ziar britanic a titrat că preşedintele nord-coreean este incapabil să meagă mai mult de 30 de metri.

Spania - Comandouri itinerante

ETA, care a rupt armistiţiul din martie 2006, dispune de cinci comandouri itinerante, formate din 70 de tineri radicali antrenaţi în America de Sud. Un raport confidenţial al serviciilor de informaţii militare spaniole se referă la un atentat iminent ce ar avea un mare impact public, iar Madridul şi Valencia, unde de la 23 iunie va avea loc Cupa Americii la Vele, figurează printre ţintele principale.

Maroc - Vizită secretă

Directorul CIA, Michael Hayden, se află într-o vizită-surpriză şi discretă la Rabat, a informat o sursă din serviciile de securitate marocane. Purtătorul de cuvînt al ambasadei americane din Maroc a refuzat să confirme sau să infirme informaţia. SUA intenţionează să amplaseze un comandament militar în Africa, pentru a intensifica lupta împotriva terorismului, mai ales în Maghreb şi în ţările subsahariene. Cele două regiuni colaborează strîns în lupta împotriva terorismului. În urmă cu un an, Marocul a negat categoric că ar fi găzduit închisori secrete CIA, unde erau transferaţi presupuşi membri al-Qaida.



12