Tomac n-are ce face. O amenință pe Dăncilă cu dosar penal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tomac n-are ce face. O amenință pe Dăncilă cu dosar penal

Politică 23 Septembrie 2018 / 17:40 625 accesări

Viorica Dăncilă este amenințată cu un nou dosar penal, după cel de înaltă trădare. Dăncilă a spus la moemntul în care şeful PNL a depus plângerea penală că "orice om îi este teamă de o plângere penală". Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că premierul Viorica Dăncilă va răspunde penal pentru "ilegalitatea" din ordonanţa de urgenţă privind referendumul, întrucât a modificat definiţia partidului parlamentar, împiedicând PMP să aibă reprezentanţi în secţiile de votare. „Dăncilă va răspunde penal pentru aceasta ilegalitate. Marioneta lui Dragnea a îngrădit activitatea unui partid politic printr-o ordonanţă dată noaptea ca hoţii. Doamna Dăncilă, nu puteţi modifica legea doar ca o formă de sancţionare a unui partid politic de opoziţie! Folosiţi pentru răzbunare un referendum pe care ţineţi cu dinţii să îl compromiteţi”, afirmă Eugen Tomac. Potrivit liderului PMP, prin Ordonanţa de urgenţă pentru organizarea referendumului, Guvernul a schimbat prevederea care permitea PMP să aibă membri în birourile electorale ale secţiilor de votare. Mai exact, a schimbat definiţia partidului parlamentar, prin introducerea obligativităţii de a avea grup parlamentar în ambele Camere. Tomac precizează că Guvernul a modificat un articol pe care nu avea voie să îl modifice, redefinind astfel statutul partidului parlamentar şi scoţând în mod flagrant în afara legii PMP.

Taguri articol


12