Troiţă pentru victimele accidentelor de circulaţie, la Cumpăna

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Troiţă pentru victimele accidentelor de circulaţie, la Cumpăna

Administrație 20 Ianuarie 2007 / 00:00 682 accesări

La Cumpăna a fost sfinţit, zilele trecute, locul în care va fi ridicată o troiţă în memoria celor care au murit din cauza accidentelor de circulaţie produse pe raza localităţii. Potrivit afirmaţiilor viceprimarului comunei, Constantin Bălan, troiţa va reprezenta un adevărat avertisment pentru conducătorii auto. Bălan a mai spus că, dacă va fi timpul favorabil, în cel mult o lună troiţa va fi finalizată. Ultimul accident de circulaţie care s-a petrecut pe raza localităţii Cumpăna a dus la instaurarea unor noi reguli pe raza comunei. Primarul Mariana Gîju a impus restricţii pentru circulaţia căruţelor în intervalul orar 18:00 şi 07:00, interval orar în care atelajele nu au voie să circule pe raza comunei. De asemenea, potrivit prevederilor noului Cod rutier, căruţaşii nu au voie să circule pe drumurile naţionale, în caz contrar atelajele fiind confiscate şi distruse, iar proprietarii acestora fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale. Primăria Cumpăna intenţionează să achiziţioneze şi un aparat radar care să funcţioneze numai pe raza comunei.



Ştiri recomandate

12