Ultima sută de metri pentru stabilirea candidaţilor USL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultima sută de metri pentru stabilirea candidaţilor USL

Politică 16 Octombrie 2012 / 00:00 330 accesări

NEGOCIERI Definitivarea listelor cu candidaţii USL se află pe ultima sută de metri, PNL şi PSD purtând, fiecare în parte, ultimele negocieri cu formaţiunile politice care au un impact mai mic la electorat. În cazul liberalilor, conducerea formaţiunii a început, ieri, negocierile pentru un acord politic cu PNG, condus de George Becali, şi PNŢCD - aripa Ciorbea. Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a spus că dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, George Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL pentru a candida. Preşedintele PNL a adăugat că discuţiile de amănunt cu Victor Ciorbea şi cu Gigi Becali vor avea loc în următoarele zile, însă, după toate probabilităţile, Ciorbea şi Becali par să nu aibă probleme în privinţa candidaturilor din partea USL. Până atunci, intrările acestora în cursa pentru parlamentare vor fi posibile numai în urma unor derogări. „Derogarea nu o dă Biroul Politic, ci Consiliul Naţional, probabil vineri, când se vor vota toţi candidaţii”, a spus preşedintele liberal.

BĂTAIE CU DIACONESCU Posibilitatea ca Gigi Becali să candideze din partea PNL, pe listele USL, la parlamentare, a stârnit o serie de discuţii în rândul liberalilor, existând argumente pro şi contra cooptării finanţatorului echipei Steaua. Cea mai puternică voce în favoarea lui Becali este chiar a preşedintelui liberalilor, Crin Antonescu, care a spus că există o posibilitate foarte mare ca Becali să fie candidat USL. Culmea este că, iniţial, Becali a fost pregătit de USL pentru confruntarea directă cu Dan Diaconescu, Ponta şi Antonescu spunând că Becali va candida într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care intenţiona să candideze şi Dan Diaconescu, aliatul PDL. Numai că, surpriză! Ieri după-amiază, în cadrul unuei intervenţii televizate, Dan Diaconescu a dat înapoi, spunând că nu mai vrea să candideze la Parlament, pentru că nu e interesat de „ciolan” şi că singura cursă în care ar intra este cea pentru Cotroceni.

PSD În altă ordine de idei, se pare că USL încearcă blocarea ascensiunii lui Mihail Neamţu (ARD) în Parlament prin susţinerea candidaturii Laviniei Şandru în acelaşi colegiu. Conform surselor menţionate, Alianţa de Centru Stânga din cadrul USL a decis susţinerea candidaturii Laviniei Şandru (UNPR) contra lui Mihail Neamţu într-un colegiu majoritar USL, aşa cum este considerat colegiul 1 din Arad. De asemenea, preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că reuniunea Consiliului Executiv Naţional al partidului, care se va desfăşura astăzi, va valida, de principiu, candidaţii la alegerile parlamentare, el admiţând că, până la depunerea listelor, ar mai putea exista schimbări. „Practic, 99% dintre candidaţi vor fi cunoscuţi de marţi. Miercuri avem lansarea, iar de joi suntem în campanie cu toţii”, a spus Ponta.



12