Victima propriei neatenții

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victima propriei neatenții

Eveniment 22 Noiembrie 2014 / 00:00 764 accesări

Vremea rea își face simțită prezența și pe șosele! Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Tortoman, a fost rănit vineri dimineață, într-un accident rutier petrecut în municipiul Constanța, în jurul orei 8.50. Potrivit anchetatorilor, acesta a condus un autoturism marca Dacia Super Nova pe podul rutier din zona Km 4-5, dinspre Șoseaua Mangaliei către bulevardul Aurel Vlaicu. La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, a pierdut controlul direcției, a lovit bordura, după care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla o femeie de 30 de ani, din Constanța. În urma impactului, conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii de la Rutieră și o ambulanță ce a transportat victima la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Oamenii legii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul Drager și au constatat că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările.



12