Voleibalistele de la CS Medgidia au produs surpriza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei feminin / Divizia A1

Voleibalistele de la CS Medgidia au produs surpriza

Sport 27 Februarie 2020 / 10:27 1085 accesări

Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au obţinut un succes absolut meritat (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au obţinut un succes absolut meritat (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

La finalul meciului, Cristian Nanu a cerut-o în căsătorie pe Elena Albu (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

La finalul meciului, Cristian Nanu a cerut-o în căsătorie pe Elena Albu (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

Victorie spectaculoasă reuşită miercuri seară de echipa CS Medgidia, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, în etapa a 21-a din Divizia A1 la volei feminin. Formaţia pregătită de Florin Voinea și Radu Began a câştigat confruntarea cu ocupanta locului secund în clasament, Dinamo Bucureşti, cu scorul de 3:2 (25:21, 13:25, 25:21, 25:27, 15:13).

„Victorie de senzație! Fetele noastre au reușit să o învingă pe Dinamo București, într-un meci care a avut de toate! Emoție, pasiune, motivație si performanță! Dinamo pornea favorită, dar Medgidia a fost o „nucă tare” pentru voleibalistele din capitală. La final, fetele noastre s-au impus dramatic, într-un set decisiv care s-a jucat cu pulsul spectatorilor. Medgidia câștigă cu 3-2 şi strălucește în continuare pe prima scenă a voleiului feminin”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook Clubul Sportiv Medgidia.

Au evoluat pentru CS Medgidia: Sara Najdic (3p) - Larisa Vasilică (16p), Gabriela Orlandea (2p), Diana Ariton (13p), Glauciele Martins Da Silva (17p), Loredana Dobriceanu (16p) şi Mihaela Albu - libero; au mai jucat: Andreea Ordeanu (3p), Marina Cojocaru, Elena Albu şi Mădălina Iacobiţă.

În etapa a 22-a, ultima a sezonului regulat, CS Medgidia va juca în deplasare, sâmbătă, 29 februarie, de la ora 17.00, cu Ştiinţa Bacău.

SURPRIZĂ LA FINALUL PARTIDEI DE MIERCURI

După superba victorie a fetelor, în sala din Medgidia a mai fost consemnat un eveniment, portarul fomaţiei de fotbal CS Medgidia, Cristian Nanu, cerând-o în căsătorie pe căpitanul echipei de volei, Elena Albu.

„Surpriză de proporții la finalul meciului cu Dinamo București! Căpitanul voleibalistelor, Ella Albu, a fost cerută în căsătorie de Cristi Crs, portarul echipei de fotbal a CS Medgidia.

Totul a fost gândit în detaliu de Cristian, care alături de staff-ul CS Medgidia a complotat în realizarea acestui moment unic și emoționant. Elena a spus „DA” în prezența familiei , dar și a sute de martori ai iubirii lor. Felicitări!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook Clubul Sportiv Medgidia.



12