Zdrobit de un gard de beton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zdrobit de un gard de beton

Social 03 Octombrie 2007 / 00:00 740 accesări

Curtea societăţii Socep din Portul Constanţa a fost, ieri dimineaţă, scena unui accident în urmă căruia, un bărbat de 56 de ani a ajuns în stare critică în urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Oamenii legii spun că victima, o persoană fără adăpost care dormise în noaptea de luni spre marţi în incinta SC Socep SA, trecea pe lîngă gardul de beton care împrejmuieşte firma, cînd acesta s-a prăbuşit peste el. Bărbatul a fost pur şi simplu îngropat sub plăcile de beton, el fiind eliberat abia după intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea (ISU), sprijinit de pompierii militari din cadrul Detaşamentului Port Constanţa. După ce a fost scos de sub plăcile de beton, Anton Iordache, din Cobadin, a fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Judeţean Constanţa. Dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare, a declarat: „Pacientul este internat în Secţia de Terapie Intensivă. În urma accidentului a suferit o fractură de bazin şi multiple fracturi costale. El prezenta şi o plagă tăiată la nivelul scalpului”. Lucrătorii Poliţiei Port Constanţa continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.



12