„Zilele oraşului Ovidiu” şi Festivalul Cîntecului Popular „Elena Roizen“, la o nouă ediţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Zilele oraşului Ovidiu” şi Festivalul Cîntecului Popular „Elena Roizen“, la o nouă ediţie

Cultură 26 Mai 2009 / 00:00 1533 accesări

„Zilele oraşului Ovidiu” şi cea de-a doua ediţie a Festivalului Cîntecului Popular „Elena Roizen“, evenimente care vor avea loc pe 30 şi 31 mai, se numără printre principalele puncte de atracţie ale weekend-ului. Deschiderea manifestărilor va avea loc sîmbătă, de la ora 12.00, la Centrul Cultural Ovidiu. Din programul zilei face parte „Carnavalul copiilor”, de la ora 12.30, urmat de o „Paradă a modei”. De la ora 14.30, copiii vor avea parte de un moment special: „Copii - vine magicianul!“.

Începînd cu ora 15.00, pe scena Centrului Cultural Ovidiu va evolua ansamblul folcloric din oraşul Cernavodă. Cea de-a doua ediţie a Festivalului-concurs „Elena Roizen“ va debuta la ora 17.00, de la ora 19.30 fiind programate recitaluri oferite de Ionuţ Dolănescu, Cornelia şi Lupu Rednic, Ionuţ Galani şi „Ro-Mania”. Tot sîmbătă, între orele 12.30 şi 17.00, la Complexul Sportiv Ovidiu, în cadrul „Zilelor oraşului Ovidiu”, vor avea loc demonstraţii de lupte tătăreşti.

Duminică, începînd cu ora 12.00, la Centrul Cultural Ovidiu, micuţii de la „Grădiniţa Zig-Zag“ vor susţine un spectacol artistic, fiind urmaţi de către colegii lor de la „Grădiniţa Licurici“. Ansamblul de dansuri turco-tătăreşti al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Filiala Ovidiu „Canara“, va evolua în faţa spectatorilor de la ora 14.00, după această reprezentaţie fiind programate un moment artistic cu dans modern, susţinut de membri ai Centrului Cultural Ovidiu şi un spectacol de muzică uşoară al elevilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii. Gala Laureaţilor Festivalului „Elena Roizen“ va avea loc cu începere de la ora 17.00, fiind urmată de un moment coregrafic prezentat de ansamblul folcloric al Centrului Cultural Ovidiu „Dobrogeanca“, condus de Elena Dordea. „Zilelor oraşului Ovidiu” se vor încheia cu un recital susţinut de Elena Gheorghe, Andra şi Radu Ile, precum şi cu un foc de artificii. Evenimentele sînt organizate de Consiliul Local şi Primăria oraşului Ovidiu, alături de Centrul Cultural Ovidiu.



12