Cum să faci bani citind?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum să faci bani citind?

Externe 18 Octombrie 2017 / 17:47 770 accesări
Palestinianca Afaf Sharif a câștigat 150.000 de dolari în urma unui concurs de lectură

Palestinianca Afaf Sharif a câștigat 150.000 de dolari în urma unui concurs de lectură

O palestiniancă de 17 ani, Afaf Sharif, a câștigat miercuri echivalentul a 150.000 de dolari drept premiu pentru câștigarea unui concurs de lectură organizat de guvernul din Dubai, iar școala Al-Iman din Bahrein a fost răsplătită cu un milion de dolari după ce a fost desemnată cea mai bună instituție de învățământ arabă care încurajează lectura printre elevi. Concursul, lansat în 2015 de suveranul din Dubai, șeicul Mohammad bin Rashid Al-Maktoum, care deține și funcțiile de vicepreședinte și prim-ministru, este unic în genul său în lumea arabă, iar în acest an au participat peste 7,4 milioane de elevi de la 41.000 de școli din 25 de țări arabe. Întrecerea constă în citirea a cel puțin 50 de cărți și în alcătuirea de rezumate, în baza cărora un juriu desemnează învingătorul.

Afaf Sharif, care a primit premiul în cadrul unei ceremonii desfășurate în Casa Operei din Dubai, a fost urmată de egipteanul Sherif Sayed Mustafa și de Hafsa Al Danhani, din EAU, clasamentul fiind realizat în baza votului acordat de public. Afaf a concurat mai întâi împotriva a mii de elevi din Palestina, iar apoi a fost aleasă printre cei 16 semifinaliști și finaliști ai concursului. La eveniment au participat mai mulți oficiali guvernamentali și responsabili ai țărilor arabe din regiune.

Aflat la a doua ediție, concursul își propune să stimuleze un model sustenabil pentru lectură prin intermediul unui sistem integrat elev - supervizor de monitorizare și sprijin. De când a fost lansat, milioane de elevi au citit fiecare și au făcut rezumate detaliate a cel puțin 50 de cărți, iar unii au făcut chiar mai mult decât atât. Numai în EAU peste 300.000 de elevi, o creștere de 100% față de anul trecut, au terminat de citit 50 de cărți pentru a lua parte la competiție. Principalii zece candidați din fiecare emirat au primit și ei medalii și trofee în cadrul unei ceremonii anterioare desfășurate anterior în octombrie.

Taguri articol
BaniLecturăConcursDubaiScoala


12