Cum să scăpăm de fobii în doar câteva minute?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sfaturi de la specialiști

Cum să scăpăm de fobii în doar câteva minute?

Lifestyle 18 Mai 2016 / 16:03 1076 accesări

Fiecare dintre noi avem frici în viața noastră. Unele mai mici, altele mai mari, iar în cazuri mai grave, chiar fobii și atacuri de panică. Acestea ne bântuie viaţa din copilărie până la bătrâneţe și ne influenţează enorm comportamentul, personalitatea şi relaţiile cu lumea din jur. Cele mai frecvente frici și fobii sunt: teama de vorbit în public, frica de zbor, frica de spații deschise sau de spații închise (claustrofobie), frica de înălţime, fobia de păianjeni, de şerpi etc. Specialiştii de la Asociaţia Română de Hipnoză folosesc o metodă eficientă şi foarte rapidă de a scăpa de aceste temeri, care sunt foarte dăunătoare pentru dezvoltarea psihică şi mentală. Regresia Hipnotică este o metodă revoluţionară cu ajutorul căreia putem să mergem înapoi, în trecutul nostru, şi să aflăm cauza principală a problemei cu care ne confruntăm. Regresia Hipnotică conține numeroase tehnici, iar una dintre acestea, extrem de simplu de utilizat chiar și fără ajutorul cuiva, se numește Linia Timpului. Odată descoperită cauza, prin această tehnică - cu sau fără inducţie hipnotică - o putem descărca emoţional, iar în numai 10 minute fobia noastră a dispărut ca prin minune, explică specialiștii în hipnoză. Într-o prezentare susținută recent la Oradea de către Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, acesta a folosit tehnica Linia Timpului cu Diana, o studentă de 22 ani, care se confrunta cu o puternică fobie de şerpi. În numai 10 minute, specialistul în hipnoterapie a reuşit să identifice cauza principală pentru care tânăra a dezvoltat această fobie şi să o ajute să scape de această povară.

CE PUTEM FACE PENTRU A SCĂPA DE FOBIE

Specialistul în hipnoză spune că putem încerca și acasă să ne eliberăm de fricile noastre. Paşii sunt relativ simpli şi accesibili oricui. Vizualizează Linia Timpului; Află sau imaginează-ți unde se află Trecutul și Viitorul tău și trage o linie între ele. Nu este obligatoriu ca linia să fie dreaptă; Descoperă atributele Liniei Timpului: grosime, culoare etc. În mintea ta, ridică-te la 2-3 metri deasupra liniei și menține vie problema pe care vrei să o rezolvi, încearcă să privești către trecut și plutește înapoi până descoperi cauza problemei. Ar trebui să identifici detalii legate de cauza care a condus la apariția problemei în viața ta și să recadrezi acel moment, privind întreaga situație dintr-o altă perspectivă. În final, ar trebui să te întorci în prezent și să te bucuri de rezultat. Demonstraţia a fost filmată şi poate fi vizionată accesând - http://www.eugencpopa.ro/articole/blog/fobie-de-serpi-sau-posete-din-piele/.

Taguri articol


12