Handbalistele tricolore, învinse în primul amical cu Franța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin: FRANȚA - ROMÂNIA 29-27

Handbalistele tricolore, învinse în primul amical cu Franța

Sport 27 Noiembrie 2015 / 14:58 604 accesări

Naționala de handbal feminin a României a fost învinsă, joi seară, la Roanne, de reprezentativa Franței, cu scorul de 29-27 (16-11), în primul meci amical din cele patru programate înaintea participării la Campionatul Mondial din Danemarca. Handbalistele tricolore, antrenate de Tomas Ryde, vor juca alte două meciuri amicale în Franța, la Paris, în cadrul unui turneu, la 28 și 29 noiembrie. Astfel, la 28 noiembrie sunt programate meciurile România - Cehia și Franța - Cuba, iar la 29 noiembrie partidele dintre învinsele și învingătoarele din prima zi. Al patrulea amical pentru echipa României se va juca în compania Suediei, la Eslov, la 2 decembrie. De acolo, echipa României se va deplasa direct în Danemarca, la Campionatul Mondial.

La CM din Danemarca, tricolorele vor evolua la Frederikshavn, în grupa D, cu Norvegia, Spania, Rusia, Kazahstan și Puerto Rico. Handbalistele române vor întâlni, în ordine, Puerto Rico (5 decembrie), Kazahstan (7 decembrie), Spania (8 decembrie), Norvegia (10 decembrie) și Rusia (11 decembrie). Lotul României este format din următoarele jucătoare: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu și Diana Petrescu - portari, Valentina Ardean Elisei, Ana-Maria Tănăsie, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Eliza Buceschi, Aurelia Brădeanu, Melina Geiger, Patricia Vizitiu, Luciana Marin, Oana Manea, Crina Pintea, Laura Chiper, Adriana Nechita și Gabriella Szucs.

În celelalte grupe au fost repartizate următoarele formații - GRUPA A (la Herning): Danemarca, Muntenegru, Ungaria, Japonia, Tunisia, Serbia; GRUPA B (Naestved): Cuba, Suedia, Olanda, Polonia, China, Angola; GRUPA C (Kolding): Brazilia, Franţa, Argentina, Coreea de Sud, Congo, Germania. Primele patru clasate din fiecare din cele patru grupe se califică în optimile de finală ale competiției.

Campionatul Mondial reprezintă și un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, câștigătoarea competiției obținând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7 vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate în perioada 7-10 aprilie 2016. La ediția din 2013 a Campionatului Mondial de handbal feminin, echipa României s-a clasat pe locul 10, ultima sa medalie mondială, de argint, datând din 2005.

Citește și:

Lotul României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin

Handbaliştii tricolori au pornit cu stângul în preliminariile pentru Mondialele din Franţa



12