Pacienți constănțeni internați claie peste grămadă. Vezi motivul!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ÎNGRIJORĂTOR! Internări-record în unele secții

Pacienți constănțeni internați claie peste grămadă. Vezi motivul!

Sănătate 04 Ianuarie 2017 / 16:38 2592 accesări

La nivelul întregii țări sunt semnalate tot mai multe cazuri de afecțiuni respiratorii, pentru multe dintre ele, din cauza complicațiilor sau bolilor asociate, impunându-se spitalizarea. Așa se face că secții întregi de spital sunt supraaglomerate. Și Constanța se confruntă cu această problemă îngrijorătoare. Într-un comunicat al celei mai mari unități sanitare din județ - Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” din Constanța - se arată supraaglomerarea secţiilor Medicală I, Gastroenterologie, dar și Pediatrie, unde numărul pacienților depășeşte numărul de paturi. Astfel, în secţia Medicală 1 sunt internaţi 40 de pacienți cu infecţii respiratorii, capacitatea secţiei fiind de 35 de paturi, iar de la începutul sezonului şi până acum au fost efectuate peste 170 de internări, jumătate dintre acestea având la bază afecţiuni respiratorii.

INTERNĂRI-RECORD

În același document citat se arată că și Secţia de Pediatrie este plină ochi din același motiv. Într-o singură zi s-a ajuns la un număr de 30 de internări în această perioadă, dublu față de o zi obișnuită, potrivit SCJU. Pe un număr de doar 75 de paturi sunt internați peste 100 de copii. Problema este că la SCJU Constanța sunt aduși pacienți din tot județul, inclusiv din județele limitrofe, cum ar fi Tulcea şi Ialomiţa.

ULTIMA STATISTICĂ

Reamintim că, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 63.466, potrivit ultimei raportări a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Precizăm, de asemenea, că în săptămâna 19 - 25 decembrie 2016 s-au înregistrat la nivel național 183 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 33 de cazuri înregistrate în săptămâna similară a anului precedent. Tot în săptămâna menționată, INSP anunța, la ultima raportare, că au fost înregistrate 4 cazuri de infecții respiratorii acute severe, cu 2 mai puține față de aceeași perioadă a sezonului precedent și cu 1 față de săptămâna precedentă.



12