Protest la Spitalul Judeţean Satu Mare faţă de criza de medicamente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest la Spitalul Judeţean Satu Mare faţă de criza de medicamente

Sănătate 12 Mai 2017 / 16:17 470 accesări
Sursa foto: radiocluj.ro

Sursa foto: radiocluj.ro

Peste 200 de medici şi asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare au protestat, vineri, faţă de situaţia din unitate, care se confruntă cu o criză de medicamente şi echipamente, dar şi faţă de modul de conducere al managerului, directorul medical demisionând din funcţie.

Participanţii la protestul spontan s-au adunat, vineri, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi l-au acuzat pe managerul Camilo Coste că blochează sau tergiversează semnarea unor documente privind achiziţiile de medicamente, consumabile şi echipamente medicale. În urma situaţiei conflictuale, directorul medical Dumitru Fanea a demisionat din funcţie.

„Lipsesc materiale sanitare, medicamente precum citostatice sau antibiotice, nu aspirină, situaţia este foarte gravă. Pacienţii mor pe capete iar managerul ne tratează cu aroganţă. Am contestat managementul defectuos al managerului, nu se poate lucra cu acesta”, a spus un medic al spitalului.

Managerul Camilo Coste a declarat, vineri, că protestul a fost, de fapt, „un puci”, pus la punct de cei cărora le-a deranjat interesele.

„Am deranjat o serie de interese făcând bine pentru comunitate. S-au debitat o grămadă de minciuni, că eu aş fi fost cel care am frânat achiziţiile. Nici vorbă, întotdeauna au fost probleme acolo cu achiziţiile. Este un obicei de a se contesta managerii la acest spital. Eu nu am fost dorit, am fost rugat să vin să pun lucrurile în ordine”, a spus Coste.

Acesta a precizat că şi-a înaintat joi demisia din funcţie dar aceasta nu a fost acceptată de autorităţile judeţene, ci i s-a aprobat doar un concediu de odihnă de 10 zile.

„În urma demisiei directorului medical al spitalului, a fost numit un director medical interimar care îmi ţine locul”, a mai spus managerul spitalului sătmărean.



12