Suedezii nu se lasă: mandatul de arestare a lui Assange, menţinut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suedezii nu se lasă: mandatul de arestare a lui Assange, menţinut

Externe 25 Mai 2016 / 15:24 471 accesări

Un tribunal districtual din Suedia a menținut miercuri mandatul de arestare european emis împotriva lui Julian Assange, o decizie care vine în dezacord cu concluziile unui comitet al ONU care l-a considerat pe fondatorul WikiLeaks victima unei “detenții arbitrare”, transmit Reuters și AFP. Australianul de 44 de ani, acuzat de o suedeză de un viol pe care acesta l-ar fi comis la Stockholm în august 2010, s-a refugiat din iunie 2012 în ambasada Ecuadorului la Londra. “Curtea districtuală consideră că se menține împotriva lui JA (Julian Assange) suspiciunea de viol (...) și că există în continuare riscul ca el să fugă ori să evite pe o cale sau alta inculparea sau condamnarea”, se arată în comunicatul tribunalului, care nu a identificat elemente noi care să justifice ridicarea mandatului de arestare împotriva fondatorului WikiLeaks.

Assange, care a părăsit Suedia pentru Marea Britanie în septembrie 2010, este vizat de un mandat de arestare european din noiembrie același an. După ce a pierdut toate recursurile, s-a refugiat în incinta ambasadei Ecuadorului, stat care i-a acordat azil din iunie 2012, pentru a evita extrădarea în Suedia. Assange se teme că Stockholmul îl va extrăda la rândul său în SUA, unde ar putea fi judecat pentru cea mai mare scurgere de documente militare și diplomatice din istoria americană, publicate de WikiLeaks în 2010. În august 2015 procuratura suedeză a anunțat că a abandonat ancheta în trei dintre acuzațiile împotriva lui Julian Assange, care au ajuns la prescripție, precizând însă că va continua investigația privind o acuzație de viol.

Taguri articol


12