Urnă buclucașă la secția la care a votat primarul Constanței

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pur ghinion sau conspirație?

Urnă buclucașă la secția la care a votat primarul Constanței

Politică 11 Decembrie 2016 / 16:29 1116 accesări

Nu știm dacă este ghinion sau conspirație, dar secția la care a votat primarul Constanței, Decebal Făgădău, a fost scena unui incident care pune sub semnul întrebării legalitatea procesului electoral. Potrivit unor surse, autoritățile au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112 că la secția de votare 132, amenajată în cadrul Grădiniței nr. 51 din Constanța, o urnă electorală ar fi nesigilată. Sesizarea cu pricina a venit la doar câteva ore după ce, la o altă secție de votare, se suspendase procesul electoral din aceeași cauză. Este vorba despre secția de votare nr. 203, amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 11 din municipiul Constanța, unde, de asemenea, o urnă electorală a fost nesigilată. Polițiștii Secției 3 s-au deplasat la fața locului pentru a face verificări cu privire la sesizare. Procesul de votare a fost suspendat timp de o oră, între 14.00 și 15.00, la secția menționată. În urma cercetărilor, s-a stabilit că la mijloc ar fi fost o eroare umană. Reprezentanții Biroului Electoral Județean (BEJ) Constanța au anunțat că, din cauza lipsei de spațiu, cu o zi înainte de alegeri, comisia de votare a decis să lase buletinele de vot în urnă, pe care au lăsat-o sigilată peste noapte. În dimineața alegerilor, urna a fost desigilată pentru a scoate buletinele, însă membrii comisiei electorale ar fi uitat să o sigileze la loc. Reprezentanții BEJ Constanța au dat asigurări că nu există suspiciuni de fraudă electorală. „Nu a existat nicio idee de fraudare sau de furt. Sigiliile nu erau bine puse. Din câți erau, se sesiza careva dacă s-au fi fraudat. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Eu fac parte din corpul experților și niciodată nu mi s-a întâmplat așa ceva. A venit poliția, a luat declarații și a încheiat un proces verbal”, a declarat președintele Secției de votare nr. 203, Daniela Plohd.



12