Virusul Ebola persistă cel puțin nouă luni în sperma unor supraviețuitori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Virusul Ebola persistă cel puțin nouă luni în sperma unor supraviețuitori

Ştiință 15 Octombrie 2015 / 14:26 1458 accesări

Virusul Ebola poate persista cel puțin nouă luni în sperma unor supraviețuitori ai infecției, a indicat un studiu publicat miercuri. Rezultatele preliminare ale studiului efectuat pe 93 de voluntari de sex masculin din Sierra Leone, cu vârsta de peste 18 ani, apar în publicația medicală americană ”New England Journal of Medicine”.Cei 93 de participanți au oferit probe de spermă, pentru o perioadă de 2 - 10 luni de la debutul infectării, iar sperma a nouă dintre bărbații investigați în primele trei luni a fost testată pozitiv cu Ebola.Peste jumătate dintre subiecții ale căror probe de spermă au fost analizate la 4 - 6 luni de la boală (26 din 40) au fost testați pozitiv cu Ebola.În cazul a 26% dintre participanții (11 din 43) a căror spermă a fost testată la 7 - 9 luni de la infecție, testele au ieșit în continuare pozitive, indică cercetarea realizată de Ministerul Sănătății din Sierra Leone, OMS și Centrele Federale americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).”Acest studiu ne amintește că, deși numărul de cazuri de Ebola continuă să scadă, supraviețuitorii și familiile lor se confruntă încă cu efectele bolii”, a precizat Bruce Aylward, responsabilul cu lupta împotriva Ebola din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).Potrivit sursei citate, este vorba despre prima cercetare de acest tip realizată pe termen lung, care relevă că fragmente ale virusului pot rămâne permanent în corpul persoanelor vindecate, ceea ce în cazul bărbaților reprezintă un risc pentru partenere, care s-ar putea contamina.

Ebola a devastat trei țări din Africa de Vest (Sierra Leone, Liberia și Guineea) de la sfârșitul anului 2013, infectând aproape 25.000 de persoane și soldându-se cu peste 11.000 de morți.Rezultatele acestui studiu provoacă noi îngrijorări, în contextul în care pentru a doua săptămână consecutiv nu au existat cazuri noi de infecție raportate la OMS.

Citește și:

Virusul Ebola s-a reactivat la o infirmieră britanică

Nou caz letal de Ebola în Sierra Leone

Vaccin eficient 100% contra Ebola

Test de diagnosticare rapidă a Ebola, autorizat de OMS

Un medicament-minune nord-coreean ar vindeca toate bolile

Nouă creștere a cazurilor de Ebola

O proteină oferă protecţie împotriva virusului Ebola

Taguri articol


12