A murit cel mai valoros antrenor din istoria handbalului românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit cel mai valoros antrenor din istoria handbalului românesc

Sport 24 Iulie 2017 / 15:07 1974 accesări
Nicolae Nedef a pregătit lotul naţional masculin de handbal până în 1989 (sursa foto: ro.wikipedia.org)

Nicolae Nedef a pregătit lotul naţional masculin de handbal până în 1989 (sursa foto: ro.wikipedia.org)

Omul care a contribuit la toate cele şapte titluri mondiale cucerite de handbalul românesc, trei cu reprezentativa feminină, în 1956, 1960 și 1962, şi patru cu naţionala masculină, în 1961, 1964, 1970 și 1974, Nicolae Nedef, a murit marți, la vârsta de 88 de ani. „E o pierdere enormă pentru familia handbalului românesc și pentru Federația Română de Handbal. Formator și îndrumător, părinte al loturilor pe care le-a coordonat și cu care a scris istorie, un uriaș pentru noi toți. Regret imens și îmi exprim condoleanțele soției și familiei, asigurându-i de tot sprijinul meu și al colegilor din handbal”, a declarat președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu. „Ne-a părăsit marele om de handbal Nicolae Nedef, antrenorul emerit care a adus cele mai importante victorii pentru echipele naționale ale României. Conducerea și jucătorii de la Handbal Club Dobrogea Sud Constanța sunt alături de familia îndoliată și transmit sincere condoleanțe familiei în aceste clipe grele, la despărțirea de cel care a scris istorie pentru handbalul românesc”, a spus și Nurhan Ali, managerul general al HC Dobrogea Sud Constanța.

Corpul neînsuflețit este depus la Cimitirul „Sfânta Vineri” din București, Înmormântarea va avea loc miercuri, 26 iulie, la ora 13.00.

Născut la 26 septembrie 1928, la Bucureşti, cel mai valoros antrenor din istoria handbalului românesc a fost numit în 1956 în funcția de antrenor federal al loturilor naţionale la feminin şi masculin. A antrenat lotul naţional feminin de handbal până în 1965, în paralel antrenând şi lotul naţional masculin de handbal până în 1989.

Pe lângă titlurile mondiale, Nicolae Nedef a mai obţinut cu naţionala masculină o medalie de argint la Campionatul Mondial din Austria, în 1959, şi o medalie de bronz la CM din Suedia, în 1967, plus patru medalii olimpice: argint - la Montreal, în 1976, şi bronz la München, în 1972, Moscova, în 1980, şi Los Angeles, în 1984.

Taguri articol


12