Ai pariat pe indicele BET? Ți-ai dublat banii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bursa românească... livrează

Ai pariat pe indicele BET? Ți-ai dublat banii

Economie 18 Decembrie 2017 / 17:06 671 accesări
În ultimii cinci ani, cei care au investit în companiile incluse în indicele principal al BET și-au dublat banii

În ultimii cinci ani, cei care au investit în companiile incluse în indicele principal al BET și-au dublat banii

Jucătorii care au au investit, în 2012, în companiile incluse în BET, indicele principal al pieţei de capital româneşti, urmărind o strategie pe termen mediu şi lung, şi-au dublat investiţia în ultimii cinci ani, având în vedere dividendele acordate, reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Astfel, investitorii care au avut răbdare în tot acest timp, nu numai că şi-au păstrat la adăpost economiile, dar au obţinut şi câştiguri semnificative, la niveluri superioare dobânzilor bancare - „De la începutul calculării indicelui BET-TR, data de referinţă fiind 21 septembrie 2012, el a returnat până în prezent un randament de 108%, incluzând şi randamentul dividendelor. BET-TR este indicele de tip total return al BVB care ţine cont şi de dividendele acordate de companiile din BET, indicele principal al bursei româneşti. Cei care au cumpărat acţiuni la companiile din BET la începutul acestui an, aveau vineri un plus de 16,8%. BET-TR are al doilea cel mai ridicat ritm de creştere şi este cu două puncte procentuale peste media anuală de randament, de 14,8%. BET-TR este indicele care a adus randamente pozitive în fiecare an de la începutul calculării acestuia, în 2012. La 31 decembrie 2012 afişa un plus de 4,87%, la finalul lui 2013 de 31,19%, în 2014 - de 14,49%, în 2015 - de 3,14%, în 2016 - de 9,7%, iar în 2017, la 15 decembrie, avea o creştere cu 16,8%“. Lucrurile ar putea arăta și mai bine din 2018, pentru că tribunalul Bucureşti a admis cererea de fuziune dintre BVB şi SIBEX, dispunând majorarea capitalului social al BVB (cu 76,74 milioane lei) şi radierea Sibex. Astfel, România va avea o singură bursă de valori, de la 1 ianuarie 2018.



12