Aleșii au făcut pace din respect pentru Regele Mihai I. Minunea nu a ținut mult!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Omagiu pentru Coroană

Aleșii au făcut pace din respect pentru Regele Mihai I. Minunea nu a ținut mult!

Politică 11 Decembrie 2017 / 18:32 1329 accesări

Parlamentarii de toate culorile au lăsat deoparte, luni, pentru câteva ore, conflictele politice. Nu pentru că ar fi fost pătrunși de spiritul Sărbătorilor, ci pentru a-l comemora pe Regele Mihai I, care a încetat din viaţă în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia. Cu această ocazie, Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, 11 decembrie, într-o şedinţă solemnă comună, la care au luat parte preşedintele Klaus Iohannis, Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale, Patriarhul Daniel, premierul Mihai Tudose, miniştrii, parlamentari şi mai mulți miniştri din Republica Moldova, precum şi foștii președinți ai României Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Rând pe rând, cei mai importanți oameni din stat au evocat personalitatea marcantă a Regelui Mihai. Spre exemplu, Iohannis a spus că Mihai I a fost una dintre marile personalități ale istoriei noastre, loial patriei și națiunii sale, purtând pe umeri o grea domnie în momente foarte dificile ale istoriei. Poate cel mai emoționant moment a fost discursul Principesei Margareta, care, cu lacrimi în ochi, a afirmat că va continua să servească interesele fundamentale ale României şi îşi va închina munca românilor din toate ţările lumii.

Armistițiul din Parlament nu a durat mult. După ședința solemnă, parlamentarii s-au bălăcărit, din nou, ca la ușa cortului!

PROGRAMUL FUNERALIILOR REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența șefului Casei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Publicul nu va avea acces la eveniment. Miercuri, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este: ora 14.00 -15.00: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova; ora 15.00 - 16.00: reprezentanții instituțiilor Statului, centrale și locale; ora 16.00 - 17.00: reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale; ora 17.00 - 18.00: reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței. Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite la adresa email ofiter.protocol@palatulelisabeta.ro. Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Tot miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal. Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: miercuri, 13 decembrie, între ora 21.00 și ora 24.00; joi, 14 decembrie, între ora 08.00 și ora 22.00; vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 și ora 22.00. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis. Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli: să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise, să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii și să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei, iar vizitatorii să aibă la ei un document de identitate. Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant. Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta. În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

CE SE VA ÎNTÂMPLA ÎN ZIUA ÎNMORMÂNTĂRII

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber. La ora 11.15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional. De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenței - Piața Unirii - Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală. La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti. Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa. Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la o oră ce va fi anunțată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunțată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare. Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.



12