Autonomia Ţinutului Secuiesc, motiv de protest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Maghiarii nu renunţă

Autonomia Ţinutului Secuiesc, motiv de protest

Politică 19 Septembrie 2013 / 00:00 423 accesări

Consiliul Naţional Secuiesc va organiza un nou protest de amploare faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern şi pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Evenimentul, intitulat „Marele marş al secuilor“, va avea loc, în 27 octombrie, în judeţul Covasna şi va fi organizat simultan în 11 localităţi şi la o intersecţie de pe Drumul Naţional 11. Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi primar al municipiului, afirmă că în Europa nu există nicio altă comunitate asemănătoare secuimii care nu are autonomie şi că secuii trebuie să aibă încredere în adevărul lor, întrucât nu cer altceva decât ceea ce au celelalte comunităţi naţionale europene. „Să nu ne temem, pe frică nu poţi construi viitorul. De aproape o sută de ani spunem cât de rău ne-a picat faptul că au decis fără noi soarta noastră, iar acum, când putem să ne decidem soarta, să nu lipsim din acele locuri unde ne putem arăta forţa“, a spus Antal, transmiţând astfel un mesaj maghiarilor în legătură cu „Marele marş al secuilor“.



12