Avocaţi, în conferinţă naţională, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avocaţi, în conferinţă naţională, la Constanţa

Social 26 Mai 2012 / 00:00 531 accesări

Universitatea „Ovidius” Constanţa a găzduit, vineri, deschiderea lucrărilor conferinţei naţionale cu tema „Cunoaşterea, înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”. Manifestarea, organizată de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în colaborare cu Baroul Constanţa şi Facultatea de Drept, Ştiinţe administrative şi Sociologie din cadrul universităţii constănţene, este destinată avocaţilor şi tuturor practicienilor în domeniul juridic. De asemenea, manifestarea se încadrează în programul de perfecţionare continuă a avocaţilor, aprobat în cadrul Congresului Avocaţilor. În deschiderea conferinţei, rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Tiberius Epure, a arătat că Facultatea de Drept s-a afirmat prin stabilirea unor legături de înalt nivel ştiinţific cu prestigioase instituţii de învăţământ superior din cadrul UE, cât şi prin preocuparea continuă de afiliere la noile instituţii de drept pe plan internaţional. Conferinţa naţională facilitează înţelegerea de către studenţi a realităţii sociale şi juridice a societăţii româneşti, şi totodată, arată deschiderea universităţii constănţene către comunitate.



12