Azi se alege conducerea PSD Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Casa de Cultură

Azi se alege conducerea PSD Constanța

Politică 29 Iunie 2015 / 00:00 1241 accesări

Alegerea noului președinte al organizației municipale Constanța a PSD, care a avut loc sâmbătă, a fost o simplă formalitate. Cum Decebal Făgădău a fost singurul candidat pentru această funcție, cei 562 de delegați de la conferința de alegeri l-au desemnat, în unanimitate, pe actualul primar interimar al Constanței să-i conducă pentru încă patru ani. A fost pentru prima dată în ultimii 11 ani când alegerile pentru șefia organizației municipale s-au desfășurat fără Radu Mazăre, fostul lider al social democraților din județ, care și-a dat demisia din partid în urmă cu câteva săptămâni. De altfel, întrebat ce a însemnat Mazăre pentru PSD, Făgădău a declarat că, din cauza faptului că acesta și-a dat demisia din partid, aproximativ 100 de membri au ales să părăsească PSD. Întrebat dacă a vorbit cu Mazăre de când a ieșit din arest, Făgădău a spus că nu. ”M-am consultat înainte cu avocații și am zis că e mai mine să nu vorbim. Nu că aș avea o problemă de a comunica cu el, ci pentru că nu am vrut să creăm o problemă în sens invers. Aș dori să vorbesc cu Mazăre, să-l aud, să văd ce face, dacă e bine, dacă e sănătos”, a spus Făgădău.

SITUAȚIE COMPLICATĂ Pe cât de liniștite și previzibile au fost alegerile la organizația municipală Constanța a PSD, pe atât de imprevizibile pot fi cele pentru șefia organizației județene, care vor avea loc astăzi. În acest caz, situația este complicată, în condițiile în care există un război deschis între unii dintre membrii filialei și Nicușor Constantinescu, care a fost suspendat din partid până la organizarea Consiliului Județean al PSD, programat după Conferința Județeană de alegeri a PSD Constanța de azi. Disputa dintre cele două părți riscă să se ridice la cote alarmante, Constantinescu anunțând că nimeni nu poate să-i îngrădească dreptul de a candida la șefia organizației. În timp ce Constantinescu spune că se va bătea până la capăt cu cei din PSD, unii dintre liderii filialei îi recomandă acestuia să facă un pas înapoi. ”Constantinescu a fost multă vreme cel care în campaniile electorale a condus cu adevărat, a mobilizat toate resursele și a reușit să ne țină pe un drum. Este cel care, practic, reușea să mobilizeze masele. În momentul de față îi păstrez lui Nicușor Constantinescu nu doar respectul, ci și simpatia. Dar cred că, ținând cont de situația în care se află, o abordare politică îi dăunează. Așa că mi-aș dori să nu avem nevoie să scoatem acele hârtii de suspendare”, a spus Făgădău. Ce se va întâmpla în această seară la ședința de alegeri pentru șefia organizației județene rămâne de văzut. Cert este că, până în prezent, singurele persoane care și-au anunțat public intenția de a candida sunt Nicușor Constantinescu și Felix Stroe, cel pe care Constantinescu l-a acuzat de lașitate.

Taguri articol


12