Bac-ul continuă. Mâine, emoții pentru mii de elevi constănțeni!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bac-ul continuă. Mâine, emoții pentru mii de elevi constănțeni!

Educație 30 Iunie 2015 / 15:04 445 accesări

Examenul de bacalaureat național a continuat marți, 30 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, care s-a desfășurat la Colegiul Național „Kemal Ataturk” din Medgidia și la care au fost prezenți 8 candidați. Tot marți, 30 iunie, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, 44 de elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și de la  Liceul Teoretic „G. Călinescu”  - absolvenți de liceu din secțiile bilingve francofone - au susținut  proba scrisă la disciplina nonlingvistică în limba franceză, anunță Inspectoratul Școlar Județean. În urma promovării acestei probe, absolvenții vor avea pe diploma de bacalaureat menţiunea specială „secţie bilingvă francofonă”. Cele două probe scrise din data de 30 iunie s-au desfășurat conform metodologiei și nu s-a înregistrat niciun incident. De la susținerea probei de Limba și literatura turcă au absentat 2 candidați. Miercuri, 1 iulie, 5.788 de absolvenți de clasa a XII-a vor susține proba obligatorie a profilului și specializării, Matematică (4.421) și Istorie (1.367). Examenul începe la ora 9.00, iar pentru elaborarea lucrării scrise absolvenţii de liceu au la dispoziţie trei ore. Accesul candidaţilor însă le este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei.



Ştiri recomandate

12