Blaga, audiat în dosarul lui Vâlcov! Ce legătură există între cei doi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ÎCCJ Blaga, audiat în dosarul lui Vâlcov! Ce legătură există între cei doi
Justiție 25 Iunie 2019 / 17:23 159 accesări 0 comentarii

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis mai multe solicitări ale fostului consilier al premierului Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare în prima instanță. Una dintre cererile aprobate este audierea lui Vasile Blaga ca martor, scrie Mediafax. La ultimul termen al dosarului, de pe 11 iunie, Adrian Georgescu, avocatul lui Darius Vâlcov, a cerut audierea unor martori, printre care și a denunțătorului din dosar, Theodor Berna. Avocatul a solicitat audierea fostului lider liberal, Vasile Blaga, pe motiv că acesta a fost cel care l-a pus în contact pe Darius Vâlcov cu Theodor Berna, denunțătorul din dosar.

Potrivit minutei instanței, atât audierea lui Theodor Berna, cât și cea a lui Vasile Blaga au fost aprobate de către instanță. "Emiterea unei adrese la DNA și alta la SRI să fie solicitat să se comunice instanței informțaii cu privire dacă au existat activități comune și au primit caracter de probă și au fost folosite de organele de urmărire penală în sesizarea instanței. Să se arate cine a pus în executare mandatele tehnice. Să se spună dacă au existat comunicări între DNA și SRI cu caracter clasificat", a mai cerut avocatul lui Darius Vâlcov.

Această solicitare a fost respinsă de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. Următorul termen stabilit de instanță în judecarea apelului dosarului în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare cu executare este 17 septembrie.

Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor și fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la opt ani de închisoare. Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1665 secunde