Braconierii turci atacă din nou

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Braconierii turci atacă din nou

Justiție 11 Aprilie 2007 / 00:00 701 accesări

După ce în urmă cu aprox. două luni, vedetele rapide ale poliţiei de frontieră au urmărit patru pescadoare turceşti care pescuiau ilegal în apele teritoriale româneşti, acum două zile, o vedetă maritimă a Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa a depistat alte două pescadoare turceşti care au pătruns în zona de exclusivitate economică a României. Potrivit cms. şef Adrian Burcea, purtător de cuvînt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, nava MAI 1104, aflată, duminică noaptea, în misiune de patrulare în dreptul Mangaliei, a detectat prin sistemul de radiolocaţie o ambarcaţiune de dimensiunile tipice unui pescador. Ambarcaţiunea care se deplasa cu viteză redusă spre ţărmul românesc a fost identificată la aprox. 70 de mile marine travers de Mangalia. Poliţiştii au încercat să intre în contact prin staţia radio cu echipajul pescadorului, dar după cîteva apeluri, au constatat că pescadorul şi-a schimbat cursul şi a pornit, mărindu-şi viteza, spre apele teritoriale turceşti. După cîteva ore de marş, nava poliţiei de frontieră a ajuns din urmă pescadorul care şi-a continuat deplasarea în ciuda somaţiilor efectuate de poliţiştii români atît prin staţia radio, cît şi prin mijloace acustice. Echipajul pescadorului “Ogul Batuhan” nu a dat semne că intenţionează să se supună somaţiilor şi a încercat să scape de vedeta poliţiei de frontieră mărind constant viteza. Poliţiştii de frontieră au decis să deschidă focul şi au tras mai multe rafale cu armamentul de bord în direcţia pescadorului. Proiectilele au fost direcţionate cu precizie în apropierea ambarcaţiunii suspecte pentru a se evita riscul avarierii navei sau a rănirii vreunui membru al echipajului. Nici după deschiderea focului, braconierii nu au oprit. Ba mai mult, braconierii au dat foc la cîteva plase de pescuit pentru a simula un incendiu la bord. Urmărirea a continuat pînă ce pescadorul a părăsit apele teritoriale româneşti, moment în care poliţiştii de frontieră români au solicitat sprijinul Gărzii de Coastă turce. După aprox. două ore, pescadorul “Ogul Batuhan” a fost blocat la aprox. 30 mile marine de Istanbul de două nave ale autorităţilor de frontieră turceşti şi a fost escortat pînă în portul Istanbul, unde urmează a fi verificată încărcătura. Poliţiştii de frontieră spun că membrii echipajului de pe “Ogul Batuhan” vor fi cercetaţi pentru săvîrşirea infracţiunii de pescuit fără autorizaţie în apele maritime româneşti.

Un alt pescador sub pavilion turcesc a fost depistat de o navă a poliţiei de frontieră în zona de nord a litoralului românesc. Poliţiştii au urmărit ambarcaţiunea şi au solicitat sprijinul autorităţilor de frontieră ucrainene, care au intervenit şi au barat drumul pescadorului care a fost dus în portul Sevastopol. La bordul său au fost descoperite o tonă de calcan şi mai multe plase de pescuit

Taguri articol


12