Bursa a scăzut cu 51%, în ultima săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bursa a scăzut cu 51%, în ultima săptămână

Economie 21 Aprilie 2019 / 19:49 905 accesări
În ultima săptămână, la BVB s-au făcut tranzacții de 90 milioane lei, în scădere cu 51% față de precedentele șapte zile

În ultima săptămână, la BVB s-au făcut tranzacții de 90 milioane lei, în scădere cu 51% față de precedentele șapte zile

Valoarea tranzacţiilor în piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în perioada 15 - 19 aprilie, o scădere cu 51% faţă de săptămâna precedentă, până la 90,09 milioane lei, însă capitalizarea companiilor listate a urcat la 171,5 miliarde lei, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Bursei de la Bucureşti. În această perioadă au fost consemnate 6.170 de tranzcții, faţă de 8.046 în săptămâna 8 - 12 aprilie. Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost joi, 18 aprilie, când s-au înregistrat 1.007 tranzacţii cu acţiuni în valoare totală de 27,51 milioane lei. Titlurile Banca Transilvania au generat schimburi de 27 milioane lei şi o apreciere cu 0,23%, fiind urmate de acţiunile Fondul Proprietatea, cu 14,31 milioane lei (+3%), BRD- GSG - 9,4 milioane lei, (+2,69%), Romgaz - 8,035 milioane lei (0,45%) şi Nuclearelectrica, cu 7,65 milioane lei (+3,83%). Acţiunile Ves SA au consemnat cea mai severă depreciere în perioada menţionată, de 21,31%, secondate de titlurile societăţii Grupul Industrial Electrocontact (- 8,51%) şi de Condmag (- 6,67%). Pe de altă parte, acţiunile Uztel au câştigat 12,33% în săptămâna 15 -19 aprilie, Şantierul Naval Orşova a încheiat cu un plus de 11,72%, iar titlurile Transilvania Construcţii au urcat cu 7,6%. În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), în această săptămână s-a înregistrat un rulaj de 2,46 milioane lei, în uşoară creştere faţă de perioada precedentă. Numărul total al schimburilor a fost de 621, faţă de 453 cu o săptămână în urmă. Capitalizarea companiilor din ATS a urcat la 7,47 miliarde lei.



12