Când va avea loc Bacalaureatul olimpicilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sesiune specială

Când va avea loc Bacalaureatul olimpicilor

Educație 08 Aprilie 2016 / 15:57 531 accesări

Elevii care participă la olimpiade școlare și competiții sportive internaționale sau care susțin examenul de admitere la universități din străinătate pot participa la o sesiune specială a Bacalaureatului, organizată și în acest an de Ministerul Educației. Sesiunea va fi găzduită la Brașov, în perioada 14 - 27 mai, potrivit calendarului lansat de minister. Astfel, înscrierea candidaților va avea loc în zilele de 14 și 15 mai, iar probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare în limba română și maternă se vor desfășura în zilele de 16 și 17 mai, cea a competențelor digitale pe 18 și 19 mai și cea a competențelor lingvistice într-o limbă străină pe 20 și 21 mai. Probele scrise încep pe 23 mai cu Limba şi literatura română, apoi pe 24 mai are loc proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), pe 25 mai - proba la alegere a profilului şi specializării, care se susține la una din 10 materii, iar pe 26 mai are loc proba la Limba şi literatura maternă. Afişarea primelor rezultate va fi pe 26 mai, la sediile unităţilor de învăţământ care vor organiza această sesiune specială, iar depunerea contestaţiilor este programată în cursul aceleiaşi zile. Pe 27 iunie vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale. Ministerul mai precizează că sesiunea specială a examenului de Bacalaureat se adresează elevilor care îndeplinesc următoarele condiţii: participă la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale a examenului de Bacalaureat sau susţin examenul de admitere la universităţi din străinătate şi trebuie să facă dovada că au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţile din străinătate care le solicită pentru înscriere diploma de Bacalaureat, înainte de finalizarea examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2016.



12