Cea mai mare creştere anuală a comenzilor industriale din UE, în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cea mai mare creştere anuală a comenzilor industriale din UE, în România

Economie 23 August 2008 / 00:00 374 accesări

România a înregistrat, în iunie, cea mai mare rată de creştere a comenzilor noi în industrie din Uniunea Europeană (UE), de 27,8%, raportat la aceeaşi lună din 2007. La nivelul UE, acest indicator a înregistrat însă o scădere de 6,1%, potrivit datelor anunţate de Eurostat. Letonia, cu 26,9%, şi Lituania, cu 22,9%, s-au situat pe poziţiile doi, respectiv trei dintre ţările membre, potrivit biroului european de statistică. Cele mai importante scăderi au fost consemnate în Franţa, de 16,9%, Spania, de 6,5%, respectiv Cehia şi Germania, ambele cu 6%. În zona euro, comenzile noi pentru sectorul industrial s-au diminuat în iunie cu 4,6%. Comparativ cu luna mai, România a raportat o majorare de 2,8% a comenzilor pentru industrie, în timp ce UE27 a raportat o reducere de 0,1%. Cele mai importante creşteri lunare au avut loc în Letonia (31%), Portugalia (9%) şi Ungaria (6,1%), în timp ce scăderile cele mai bruşte au fost anunţate în Danemarca (21,8%), Irlanda (9,7%) şi Germania (3,5%). Cele 15 state care folosesc moneda euro au înregistrat o diminuare medie a comenzilor de 0,3% în luna iunie, faţă de mai.



Ştiri recomandate

12